Adormirea Maicii Domnului – cel mai răspândit hram din Patriarhia Română
15.08.2006, Iaşi (Catholica) - Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului de astăzi este cel mai răspândit hram de pe cuprinsul Patriarhiei Române, informează Radio Trinitas. În fiecare oraş există cel puţin o biserică ce poartă acest hram, iar în fiecare Episcopie se află cel puţin o mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La toate aceste sfinte lăcaşuri se organizează pelerinaje şi procesiuni speciale la care participă anual milioane de credincioşi.
Despre evlavia românilor la Maica Domnului PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, a declarat pentru Radio Trinitas: „Este praznicul cel mai răspândit pe toate meridianele creştine, cu atât mai mult în ţara noastră care este considerată Grădina Maicii Domnului şi, de aceea, Maica Domnului este foarte cinstită. Această sărbătoare este organizată de către credincioşi, de preoţi, pentru Maica Domnului, demonstrând evlavia lor şi ataşamentul lor faţă de Maica Domnului. Din punct de vedere spiritual, liturgic, acestea sunt foarte frumoase în toate părţile, în Mitropolia noastră, dar şi în celelalte Eparhii, fiind o efervescenţă spirituală în jurul acestui distins praznic al Adormirii Maicii Domnului. Participând la această sărbătoare, credem că aceasta este şi garanţia că şi noi vom fi mântuiţi şi vom intra în Gradina Raiului, acolo unde Maica Domnului este deja cu trupul.”
