Mii de persoane au comemorat-o pe Maica Tereza
06.09.2006, Calcutta (Catholica) - Mii de persoane, creştini, musulmani şi hinduşi, s-au strâns ieri în Calcutta, India, pentru a comemora trecerea a nouă ani de la moartea Fericitei Tereza. Aceştia au fost la mormântul ei şi la Casa Generală a Misionarelor Carităţii, congregaţia religioasă fondată de Maica Tereza, informează serviciul de ştiri catolic indian. Unii s-au prosternat în faţa mormântului ei, în timp ce alţii au aprins lumânări.
Ieri dimineaţă, Arhiepiscopul Lucas Sirkar de Calcutta a prezidat o Sfântă Liturghie, alături de mai mulţi preoţi. Ca dovadă a afecţiunii pe care numeroşi oameni de toate credinţele i-o poartă călugăriţei catolice stau numeroasele evenimente organizate în întreaga Indie. La Gujarat s-a desfăşurat un serviciu inter-religios – aici în ultimele luni au avut loc mai multe ciocniri între diferite tabere religioase. Episcopul Thomas Macwan de Ahmedabad i-a îndemnat pe participanţi să o imite pe Maica Tereza.
Călugăriţa originară din Estul Europei a murit la 5 septembrie 1997, datorită unor probleme cu inima. Beatificarea ei a avut loc în octombrie 2003, cauza de canonizare avansând considerabil.

Am dat ca titlu „O inima de mama „ , pentru ca adevarat maica Tereza de Calcutta a avut o inima de mama.
Copii ei au fost crestini, hindusi si musulmani, deci in concluzie maica a iubit pe toti asemenea , fara a face deosebire intre ei , pentru ca ea avea grija cum a spus odata, de Isus, vedea in toti oamenii pe Isus Cristos, pe El il ajuta, pe El il vindeca , pe El il bucura.
Este un model pentru cei care inca nu inteleg ca diferenta si judecata nu o facem noi aici pe pamant, ci doar Dumnezeu in ceruri.
Acest lucru nu inteleg prelatii religiilor crestine, musulmane , iudaice , ca Dumnezeu ne iubeste pe toti in mod egal si Isus a deschis portile raiului, Imparatiei Lui Dumnezeu pentru toata omenirea.
Ce poate intelege un om din aceasta stire ?
Maica Tereza de Calcutta a muncit pentru Dumnezeu in viata pamanteasca , ca acum cand este in viata vesnica la Dumnezeu , sa se bucure de implinirile acelei vieti traite pe pamant.
Ea nu a trait pentru ea, a trait pentru Dumnezeu si pentru oameni.
Acesa este exemplul care trebuie imitat de calugari si preoti , de slujire a Lui Dumnezeu si a aproapelui, nu a sinelui personal.
Bravo maica Tereza !