Pr. Iuliu Muntean despre căsătoriile mixte
23.01.2007, Oradea (Catholica) - În primul număr din acest an al revistei „Familia creştină”, pr. Iuliu Muntean a răspuns solicitării unui scurt interviu despre căsătoriile mixte. Intervievatul este specialist în drept canonic, încardinat în Eparhia Greco-Catolică de Oradea, preşedinte al tribunalului intereparhial de primă instanţă al Arhiepiscopiei Majore. Redăm în continuare doar primul răspuns, interviul integral putând fi citit pe ProFamilia.ro.
– Părinte Iuliu Muntean, într-o ţară majoritar ortodoxă au loc, evident, numeroase căsătorii între catolici şi ortodocşi. În cazul persoanelor care îşi şi practică credinţa, una dintre cele mai frecvente întrebări pe care şi-o pun este aceasta: pot celebra, în aceeaşi zi, sau în zile diferite, căsătoria în ambele Biserici?
– Pentru a înţelege situaţia, permiteţi-mi să pornesc de la următoarea premisă: căsătoria se înfăptuieşte prin consimţământul dat de cei doi miri în faţa ministrului propriei Biserici. În cazul romano-catolicilor, mirii sunt cei care celebrează căsătoria, aşadar ministrul doar asistă şi, prin urmare, poate fi şi diaconul. În cazul Bisericilor Orientale, fie că acestea sunt catolice sau necatolice, cei doi miri îşi dau consimţământul în faţa ministrului care asistă şi binecuvântează. Acest consimţământ are caracter permanent, atâta timp cât cei doi miri trăiesc. Prin urmare, răspunsul este negativ: o dată dat, indiferent de confesiune (romano-catolică, greco-catolică sau ortodoxă), consimţământul matrimonial nu mai poate fi repetat, la fel cum nici botezul, mirul sau preoţia nu pot fi repetate.
În cazul căsătoriei în care ambii miri sunt catolici nu există probleme, însă nu la fel şi când e vorba despre o căsătorie mixtă: cunosc destule cazuri de repetare a sacramentului căsătoriei (Grecia, Canada) şi nu din cauza nerecunoaşterii acestuia de către slujitorul Bisericii celeilalte părţi, ci din motive subiective, însă oricare ar fi acestea, este vorba despre un abuz. Prin analogie, dacă sunt unii care traversează intersecţia pe culoarea roşie a semaforului, înseamnă că s-a schimbat codul stradal?…
Cred că situaţia ar putea fi uşor rezolvată dacă cei doi miri s-ar hotărî cu privire la ministrul şi ritul în care să fie celebrat sacramentul, iar celălalt ministru, dacă vrea şi poate, să asiste la acelaşi sacrament, fără a le mai cere încă o dată consimţământul, ci recunoscând celebrarea făcută de confrate.
(Celelalte două întrebări sunt: Care sunt condiţiile pentru ca o persoană catolică să primească sacramentul căsătoriei în Biserica Catolică cu o persoană ne-catolică? În cazul în care un catolic doreşte să se căsătorească cu un ne-catolic divorţat ce este de făcut?)
