O nouă schimbare la vârf în Curia Romană
15.02.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a făcut încă o schimbare în conducerea Curiei Romane, numindu-l pe Episcopul Francesco Coccopalmerio în funcţia de preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, organismul Vaticanului care se ocupă de problemele ce ţin de dreptul canonic. Episcopul ridicat acum la rang de Arhiepiscop îl înlocuieşte pe Cardinalul Julian Herranz Casado, care s-a retras din funcţie.
Noul preşedinte de dicaster a slujit până acum ca Episcop auxiliar în Arhidieceza de Milano. Născut în Milano, el a fost hirotonit preot în 1962, fiind consacrat Episcop în 1993. A activat ca specialist în probleme de drept canonic pentru Conferinţa Episcopilor Italieni şi ca judecător în Signatura Apostolică, cel mai înalt tribunal al Vaticanului. Va fi al doilea milanez care ocupă o poziţie de frunte la Vatican: celălalt este Cardinalul Attilio Nicora, preşedintele Administraţiei Patrimoniului Sfântului Scaun.
Cardinalul Herranz, care se retrage cu câteva săptămâni înainte să împlinească 77 de ani, a fost preşedintele Consiliului Pontifical în cauză timp de 12 ani. Înainte ca Papa să îl numească în această funcţie în decembrie 1994, a activat ca secretar în acelaşi Consiliu din 1983. Cardinalul Herranz, membru al Opus Dei, a primit însemnele de Cardinal de la Papa Ioan Paul al II-lea în octombrie 2003. Succesorul său, Episcopul Coccopalmerio, a fost anunţat astăzi, deodată cu numirea Episcopului Bruno Bertagna ca vice-preşedinte al aceluiaşi Consiliu Pontifical. Episcopul Bertagna a fost secretar al Consiliului din 1994. Numirea de astăzi anunţă că de asemenea va fi ridicat la titlul de Arhiepiscop. În locul Episcopului Bertagna, funcţia de secretar va fi preluată de Mons. Juan Igancio Arrieta Ochoa de Chinchetru, preot al Opus Dei.
Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative este organismul Vaticanului însărcinat cu interpretarea oficială a textelor canonice şi a directivelor papale. Numirile anunţate astăzi pun capăt unor zvonuri care circulau în Roma de câteva săptămâni, conform cărora dicasterul ar fi urmat să fie absorbit în alt dicaster, în procesul de reformare a Curiei Romane.
