PF Patriarh Teoctist la Ziua Internaţională a Copilului
01.06.2007, Bucureşti (Catholica) - Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, din care situl Patriarhia.ro a publicat următoarele fragmente: „În lumina sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh, o nouă bucurie vine să ne încălzească inimile, Ziua Internaţională a Copilului, simbol al renaşterii permanente a omenirii prin copii. Un asemenea moment de referinţă, consacrat în aceste zile copiilor de pretutindeni, s-a încetăţenit în toată lumea, nu atât printr-o hotărâre a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cât mai ales prin sentimentele pe care orice om le nutreşte pentru copii, pentru cei care reprezintă darul cel mai de preţ al unei familii, al unui popor, al omenirii întregi.”
„În această atmosferă de bucurie şi pace să nu-i uităm pe cei care sunt lipsiţi de dragoste părintească, dăruindu-le prietenia şi sprijinul nostru în numele iubirii Mântuitorului nostru Isus Cristos faţă de toţi copiii lumii: `Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor` (Matei 19, 14). Iată de ce inocenţa specifică vârstei copilăriei este condiţia credinţei curate şi a primirii în inimile noastre a Împărăţiei lui Dumnezeu încă din lumea aceasta. Astfel, puritatea copiilor trebuie să devină un reper al întregii societăţi româneşti, pentru că doar ea ne îndepărtează de războiul cel dintre noi şi de stihiile care tulbură această lume pentru păcatele noastre. Iar voi, dragi copii, cinstiţi-vă părinţii şi educatorii prin ascultare şi sârguinţă în însuşirea învăţăturilor şi sfaturilor bune primite la grădiniţă, şcoală şi biserică, precum şi de la toţi cei ce vă doresc binele, după îndemnul poruncii a V-a din Decalog: `Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ`!”
„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru darurile sădite în suflet şi căutaţi să sporiţi talantul primit! Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă dăruiască sănătate, spre bucuria voastră şi a noastră. La mulţi ani, dragi copii şi părinţi!”
