Mami, inima lui bate!
07.06.2007, Craiova (Catholica) - Asociatia „Pro-Vita” pentru născuţi şi nenăscuţi filiala Craiova, va derula în perioada 6 iunie – 6 iulie, campania de constientizare a efectelor negative ale avortului, intitulată „Mami, inima lui bate!”.
Campania va avea un puternic accent mediatic, fiind organizate mai multe dezbateri radiofonice ce vor avea ca temă avortul şi consecinţele acestuia asupra femeii, familiei si societăţii. De asemenea vor fi distribuite pliante informative în cabinete medicale, grădiniţe, universităţi, dar şi în alte instituţii din municipiul Craiova.
Grupul ţintă vizat de campanie va fi reprezentat de părinţi, tineri şi alte categorii expuse acestui flagel care situează România pe primul loc în rândul ţărilor din Uniunea Europeană, cu o rată a avorturilor de 883,37 la 1000 de născuţi vii.
Campania „Mami, inima lui bate!” îşi doreşte să informeze persoanele care văd în avort o soluţie, dar care nu conştientizează că întreruperea de sarcină înseamnă întreruperea vieţii propriului copil.
Campania este organizată în parteneriat cu Centrul de Consiliere şi Formare „Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavril” şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodicşi Români din Craiova, cu sprijinul financiar al Societăţii Comerciale Perchim. Partenerul media al campaniei este Radio Logos, post de radio aflat sub patronajul Mitropoliei Olteniei.
Persoana de contact: George Ionescu – Presedinte Asociatia „Pro-Vita” Craiova
Tel: 0721/377094
E-mail: provitacraiova@yahoo.com, web www.provitacraiova.ro
anunţ trimis de AlterMedia Romania
