Profesorii de la Seminarul din Alba-Iulia în vizită la Iaşi
11.06.2007, Iaşi (Catholica) - În perioada 8-10 iunie 2007, un grup de părinţi profesori de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba-Iulia, în frunte cu părintele rector Olah Zoltan, au vizitat Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi, în vederea unui schimb de experienţe. De câţiva ani, acest gen de vizite au loc anual, prin alternanţă, aflăm dintr-o relatare de pe www.ercis.ro, semnată de pr. Felician Tiba. Programul a avut în vedere o întâlnire a tuturor părinţilor profesori ai celor două seminarii, în timpul căreia s-au dezbătut probleme legate de învăţământ, de formarea umană, spirituală şi intelectuală a seminariştilor, precum şi anumite probleme administrative.
După întâlnirea de la Seminar, grupul părinţilor profesori de la Alba-Iulia, împreună cu pr. prof. Wilhelm Dancă, rectorul Seminarului din Iaşi, a avut o întâlnire la Episcopia din Iaşi cu PS Petru Gherghel. Schimbul de experienţe a continuat cu întâlnirea de la Casa „Sf. Benedict”, de la Horpaz, întâlnire în cadrul căreia delegaţia părinţilor profesori de la Alba-Iulia a putut completa tabloul vizitei la Iaşi. Vizita s-a încheiat duminică dimineaţă, 10 iunie, rămânând ca în anul următor, preoţii profesori de la Seminarul din Iaşi să meargă la Seminarul din Alba-Iulia.
În relatare se arată că între cele două institute „există de foarte mult timp o legătură profundă. După ce Seminarul din Iaşi, în urma `Legii pentru reforma învăţământului din România`, din 2 august 1948, este nevoit să-şi înceteze activitatea, iar clădirea din Copou naţionalizată, seminariştii sunt nevoiţi să plece acasă. Din anul 1952, seminariştii din Moldova au posibilitatea să urmeze cursurile teologice la singurul Seminar romano-catolic din ţară, la Alba-Iulia, până în 1956. Începând cu acest an, datorită numărului mare de tineri dornici să devină preoţi, după multe insistenţe, se obţine la Iaşi deschiderea secţiei române a Institutului Teologic Romano-Catolic de Grad Universitar Alba-Iulia. Acesta este doar începutul unei colaborări care, pe parcurs, pe lângă schimbul de materiale didactice şi de strategii de formare, a dus şi la schimbul de seminarişti, unii seminarişti de la Iaşi având posibilitatea să studieze la Seminarul din Alba-Iulia şi invers”.
