Copilăria – cea mai importantă etapă a vieţii
19.09.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea consideră că copilăria este cea mai importantă etapă a vieţii şi un timp de imprimare a legii lui Dumnezeu asupra sufletului. Afirmaţia a fost făcută astăzi, în timpul reflecţiei asupra Sfântului Ioan Gură de Aur din cadrul audienţei generale din Piaţa San Pietro. Sfântul Părinte a continuat seria de cateheze asupra Părinţilor Biserici.
Ioan Gură de Aur s-a născut în jurul anului 349 şi a murit în 407, Pontiful subliniind că în acest an se împlinesc 16 secole de la moartea sfântului. „Este unul dintre cei mai prolifici Părinţi”, a spus Papa. „Teologia sa este una prin excelenţă pastorală, în care este constantă preocuparea pentru coerenţa dintre gândul exprimat de cuvânt şi existenţa trăită. […] Cele două lucruri, cunoaşterea adevărului şi verticalitatea vieţii merg mână în mână: cunoaşterea trebuie să se traducă în viaţă. Fiecare discurs al său urmărea să dezvolte în credincioşi exerciţiul inteligenţei, al adevăratei raţiunii, pentru a înţelege şi pentru a pune în practică cerinţele morale şi spirituale ale credinţei.”
Papa Benedict a subliniat învăţătura lui Ioan Gură de Aur despre stadiile de viaţă, explicând că sfântul „a încercat să asiste, prin scrierile sale, dezvoltarea integrală a persoanei, în dimensiunile ei fizică, intelectuală şi religioasă. Diferitele faze de creştere sunt comparabile cu numeroasele mări dintr-un ocean imens.” Prima etapă de viaţă este cea mai importantă. „În prima etapă încep să se vadă înclinaţiile spre vicii şi spre virtuţi. De aceea legea lui Dumnezeu trebuie să fie imprimată în suflet de la început, ca pe o tablă de ceară. Este de fapt cea mai importantă vârstă. Trebuie să fim conştienţi de cât de importante sunt în această etapă orientările majore care dau corecta perspectivă existenţei unui om. Ioan Gură de Aur recomandă de aceea: `De la o vârstă foarte tânără înarmaţi copiii cu arme spirituale`.”
Sfântul Părinte a amintit şi despre al doilea şi al treilea stadiu despre care a scris sfântul: adolescenţa şi apoi logodna şi căsătoria. Legat de aceasta din urmă, Ioan Gură de Aur spunea: „Soţii care sunt bine pregătiţi blochează calea divorţului: tot se face cu bucurie şi copiii pot fi educaţi în spiritul virtuţilor. Când se naşte primul copil este ca o punte; cei trei devin una, fiul unind cele două părţi şi cei trei formează `o familie, Biserica mică`.” Papa Benedict a ţinut să sublinieze că această învăţătură „este mai importantă astăzi ca niciodată”. „Să ne rugăm”, a spus la final, „ca Domnul să ne facă ascultători faţă de lecţiile acestui mare învăţător al credinţei.”
