Ziua Mondială a Tineretului 2008: înscrieri peste aşteptări
19.09.2007, Roma (Catholica) - Mai sunt 300 de zile înainte de cel mai mare eveniment public din istoria Australiei, Ziua Mondială a Tineretului de la Sydney 2008, din perioada 15-20 iulie 2007, cu participarea Papei Benedict al XVI-lea, şi deja înscrierile de pe toate continentele depăşesc aşteptările organizatorilor, notează agenţia Ansa, citată pe situl Radio Vatican. Previziunile vehiculau cifra de 140.000 de înscrieri, în timp ce au sosit deja peste 200.000, din mai mult de 150 de ţări. Acest fapt lasă de înţeles că se va atinge cota de 500.000 de participanţi, o cifră de mare impact pentru Australia, ţară cu un teritoriu foarte vast dar cu doar aproximativ 20 de milioane de locuitori, unde catolicii sunt circa 5 milioane şi 100 de mii, reprezentând 26% din populaţia totală.
În clasamentul înscrierilor – potrivit datelor oferite la Sydney de şeful organizării Danny Casey, directorul serviciului pelerini Geoff Morris şi responsabilul pentru comunicaţii Jim Hanna – conduce, evident, Australia cu 63.000 de tineri. Urmează Statele Unite ale Americii cu 37.000, Italia cu 19.000, Germania cu 9.500, Noua Zeelandă cu 8.000, Filipine cu 4.300, Mexic cu 4.000. Imediat după se plasează Franţa cu 3.700, Nigeria cu 3.600, Venezuela cu 3.200, India cu 3.100, Polonia cu 3.000, Canada cu 2.700, Spania cu 2.400, Insulele Fiji cu 2.200 şi Brazilia cu 1.800. Urmează apoi şi alte Ţări, cu un număr mai mic de participanţi. Numărătoarea inversă spre Sydney 2008 găseşte organizatorii prinşi de febra muncii de pregătire, în rezolvarea tuturor problemelor de logistică, primire, găzduire, pregătire pastorală şi, împreună cu autorităţile guvernamentale, în chestiuni precum siguranţa şi impactul pe care un asemenea aflux de pelerini îl va avea asupra vieţii normale a oraşului şi a teritoriului înconjurător.
„Ziua Mondială a Tineretului – subliniază Casey – reprezintă un adevărat moment de colaborare între Biserica Catolică, guvernul statului Noua Galie de Sud şi guvernul naţional”. Graţie acestei colaborări, va trebui să se găsească o soluţie şi pentru problema uriaşei despăgubiri cerute de organizaţiile sectorului hipic pentru folosirea hipodromului din Randwick, locul Sfintei Liturghii de încheiere prezidate de Papa Benedict al XVI-lea, duminică, 20 iulie. Programul celei de a XXIII-a Zile Mondială a Tineretului, a zecea care se desfăşoară la nivel mondial, după cea de la Koln din 2005, prevede pe 15 iulie Sfânta Liturghie de deschidere în portul din Sydney, celebrată de Cardinalul George Pell, Arhiepiscop de Sydney, şi de preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici, Arhiepiscopul Stanislaw Rylko. Între 16 şi 18 iulie, urmează zilele de cateheză în diferite locaţii din oraşul australian.
Papa Benedict al XVI-lea va sosi joi, 17 iulie. Vineri, 18 iulie, se va celebra Calea Crucii în locurile simbolice ale oraşului, purtând Crucea Zilelor Mondiale ale Tineretului, care va ajunge la Sydney după un lung pelerinaj pe toate continentele şi după ce a fost dusă în pelerinaj pe întregul teritoriu australian. Sâmbătă, 19 iulie, va avea loc veghea de rugăciune a tinerilor cu participarea Papei, pe hipodromul din Randwick. Duminică, 20 iulie, Papa Benedict al XVI-lea va celebra Sfânta Liturghie de încheierea a acestei Zile Mondiale a Tineretului, a cărei temă este luată din cartea Faptele Apostolilor: „Veţi primi puterea Duhului Sfânt şi îmi veţi mie martori” (1,8). Ultima vizită a unui Succesor al Petru în Australia a fost cea a Papei Ioan Paul al II-lea, de venerată memorie, în 1995.
