Învăţământ laic şi învăţământ creştin în Imperiul Roman în secolele I-III
13.10.2007, Cluj (Catholica) - Nicoleta Simona Marţian a publicat recent la Editura Galaxia Gutenberg lucrarea „Învăţământ laic şi învăţământ creştin în Imperiul Roman în secolele I-III”. Lucrarea de 350 de pagini costă 30RON, dar ca orice carte a acestei edituri poate fi comandată cu 20% reducere de pe situl GalaxiaGutenberg.ro.
Autoarea cărţii de faţă, cu o pregătire teologică şi catehetică de înalt nivel, cu bune cunoştinţe de istorie veche, în prezent cadru didactic la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai” a încercat, în premieră, un studiu paralel al învăţământului laic roman şi al celui creştin din Imperiu – citim în prezentarea cărţii apărută pe situl editurii, prezentare semnată de prof. univ. dr. Nicolae Gudea. Lucrarea a fost abordată cu metode complexe de cercetare din domeniul pedagogic, metodologic şi cel istoric. S-a realizat astfel o privire de ansamblu asupra învăţământului (mai ales laic), cu toate ramurile lui (limbă, aritmetică, medicină, astronomie etc).
Partea istorică alcătuieşte „greul” lucrării pentru că autoarea a adunat şi prezentat sistematic, într-un repertoriu, mai multe grupe de izvoare. Este deocamdată primul de acest fel. Izvoarele au fost prezentate în mod paralel, atât cele referitore la învăţământul laic, cât şi cele privitoare la cel religios. Cititorii au prilejul să vadă numeroase texte ale scriitorilor antici (păgâni şi creştini), reprezentări pe monumente (profesori, elevi, cărţi, scene de şcoală etc.), instrumente de scris, rechizite şcolare, precum şi inscripţii ilustrând învăţarea scrisului, cititului şi chiar metode de lucru mai drastice.
