Reuniune a Comisiei Sinodale Teologico-Istorice
13.10.2007, Oradea (Catholica) - În data de 12 octombrie 2007 a avut loc o nouă sesiune de lucru a Comisiei Sinodale Teologico-Istorice, aflăm de pe BRU.ro. La sesiune au participat: PS Virgil Bercea – preşedintele comisiei, Florin Jula – secretarul comisiei, pr. Buzalic Alexandru, pr. Barta Cristian, pr. William Bleizzifer, pr. Mitrofan Ioan, pr. Tîmbus Ioan, pr. Bozîntan Florin, prof. Gudea Nicolae, prof. Ghitta Ovidiu, prof. Marius Bucur, pr. Coriolan Mureşan, sora Ligia Man.
Ordinea de zi a cuprins discutarea problemelor legate de publicarea unei lucrări referitoare la martirii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, prezentarea proiectului Acte Sinodale de către pr. Barta Cristian, discutarea cazului Nuşfalău, precum şi alte probleme curente. Referitor la primul punct de pe ordinea de zi s-a argumentat necesitatea realizării acestei lucrări propunându-se o perioadă de desfăşurare de trei ani. Un prim volum trebuie să fie dedicat Episcopilor martiri. Pentru aceasta este necesară realizarea unei metodologii complete. S-a optat ca această comisie care va redacta lucrarea să fie una mixtă formată din istorici si teologi.
La al doilea punct de pe ordinea de zi, părintele Barta a argumentat oportunitatea studierii tuturor Actelor Sinodale, evoluţia instituţională a Bisericii putând fi cunoscută prin studierea acestor documente. Comisia a luat în discuţie şi cazul Nuşfalău, pr. Buzalic Alexandru făcând o informare referitoare la acest caz. S-a stabilit ca următoarea şedinţa să aibă loc anul viitor, la o dată care va fi comunicată.