Anul Jubiliar al aniversării apariţiilor de la Lourdes
13.11.2007, Vatican (Catholica) - În dimineaţa zilei de marţi, 13 noiembrie 2007, în Biroul de Presă al Sfântului Scaun, a avut loc prezentarea programului celebrărilor organizate pentru a marca a 150-a aniversare a apariţiilor Fecioarei Neprihănite înaintea Bernadetei Soubirous la Lourdes, Franţa. Au participat la conferinţa de presă Episcopul Jacques Perrier de Tarbes şi Lourdes, pr. Vincenzo Battaglia O.F.M., preşedintele Academiei Mariane Pontificale Internaţionale, şi Alessandro Pinna de la UNITALSI (Uniunea Naţională Italiană pentru Transportul Bolnavilor la Lourdes şi Sanctuarele Internaţionale). Episcopul Perrier a arătat că pentru a 150-a aniversare va fi celebrat un An Jubiliar, între 8 decembrie 2007, Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, şi 8 decembrie 2008.
Privind posibilitatea unui pelerinaj papal la Lourdes pentru a 150-a aniversare, Episcopul Perrier a confirmat că Papa Benedict al XVI-lea va face o vizită, „deşi nu ştim încă data exactă”. „Sanctuarele şi pelerinajele”, a continuat prelatul, „ocupă astăzi un loc important în viaţa religioasă… Sanctuarele sunt locuri de evanghelizare tăcută”. În acest context el a arătat că va avea loc la Lourdes un congres mariologic, în perioada 4-8 septembrie 2008, cu tema „Apariţiile Fecioarei Maria: istorie, credinţă şi teologie”, care va analiza „îndemnul la convertire exercitat de sanctuare în general şi de sanctuarele mariane în particular”. Episcopul de Lourdes a evidenţiat cum, „în vasta misiune a Bisericii, există 12 domenii în care Lourdes-ul are o competenţă specială, mulţumită mesajului său original şi celor 150 de ani de istorie”.
„Misiunea Bisericii în fiecare dintre aceste domenii”, a adăugat el, „va fi evidenţiată în Anul Jubiliar prin pelerinaje, întâlniri şi iniţiative”. De exemplu, „misiunea Bisericii faţă de bolnavi se va manifesta mulţumită pelerinajelor UNITALSI” şi sunt prevăzute şi misiuni cu voluntari, cu tineri, cu persoane cu dizabilităţi, pentru a face apel la unitate între creştini, pentru a chema la convertire, la pace etc. Episcopul Perrier a precizat apoi că în 11 februarie 2008, sărbătoarea Fecioarei de la Lourdes şi Ziua Mondială a Bolnavului, va fi aniversată prima dintre cele 18 apariţii ale Fecioarei înaintea Bernadetei (ultima apariţie a avut loc în 16 iulie 1858, sărbătoarea Fecioarei de pe Muntele Carmel). O săptămână mai târziu, în 18 februarie 2008, sărbătoarea Sf. Bernadeta, va fi amintită prima dintre cele 15 apariţii consecutive. „Fecioara i-a cerut Bernadetei să vină la grotă în fiecare zi, şi ea şi-a ţinut promisiunea în ciuda dificultăţilor”.
25 martie va marca aniversarea celei de-a 16-a apariţii a Fecioarei. „În acea zi, sărbătoarea Bunei Vestiri”, a spus Episcopul Perrier, „Fecioara şi-a spus în sfârşit numele: Eu sunt Neprihănita Zămislire”. Între 15 şi 20 iulie 2008, perioadă care coincide cu Ziua Mondială a Tineretului din Sydney, Australia, diferite grupuri de tineri artişti creştini vor da spectacole la Lourdes. „Calea Jubileului”, pe care pelerinii vor fi invitaţi să o urmeze, conduce simbolic de la Botez la Euharistie şi include patru stadii: baptisteriul parohiei unde a fost botezată Bernadeta; locuinţa familiei ei care, „cu sărăcia şi întunecimea ei, este cauză de reflecţie asupra naturii paradoxale a preferinţelor divine”; drumul la grotă; şi capela în care Bernadeta a primit Prima Împărtăşanie în 3 iunie 1858.
Vor apărea cu ocazia Jubileului numeroase publicaţii, destinate persoanelor de toate vârstele şi din toate contextele creştine. Evenimentul va fi de asemenea celebrat cu o Liturghie jubiliară compusă de fr. Jean Paul Lecot, de la Sanctuarul din Lourdes. În 8 decembrie, ca omagiu adus Papei Ioan Paul al II-lea, va avea loc inaugurarea unor mozaicuri reprezentând Misterele de Lumină ale Rozariului pe faţada Bazilicii Fecioarei Rozariului, lucrare a pr. Marko Ivan Rupnik.
