Liderii Bisericii susţin „Un Laptop per Copil”
13.11.2007, Roma (Catholica) - Rezidenţii din Statele Unite şi Canada au ocazia de a da un laptop unui copil dintr-o naţiune subdezvoltată, şi să primească unul pentru ei înşişi, totul pentru 399 de dolari, într-un proiect care va mai dura 14 zile. „Dai 1, Primeşti 1” este iniţiativa lansată de Un Laptop per Copil, un proiect nonprofit lansat în 2005 de către directorul laboratorului media al Institutului pentru Tehnologie din Massachusetts, Nicholas Negroponte. Planul lui a atras atenţia multor oameni, cel mai recent în Roma la Institutul Patristic Augustinianum în 29 octombrie, la o prezentare a proiectului la care a luat parte Cardinalul Paul Poupard, preşedinte emerit al Consiliilor Pontificale pentru Cultură şi pentru Dialogul Interreligios. Evenimentul a fost organizat de Comisia pentru Comunicaţii Sociale a Societăţii lui Isus, şi l-a atras şi pe Cardinalul George Cottier, teolog emerit al Casei Pontificale.
„Dai 1, Primeşti 1” funcţionează astfel: până în 26 noiembrie, laptopurile XO sunt disponibile publicului din Statele Unite şi Canada. Rezidenţii pot achiziţiona două laptopuri la preţul de 399 de dolari; unul va fi trimis unui copil într-o naţiune în curs de dezvoltare (organizatorii declară că vor face tot posibilul să ajungă acolo înainte de Crăciun), şi unul va fi trimis cumpărătorului, care poate beneficia de o reducere a taxelor pentru cei 200 de dolari cât costă laptopul donat. Laptopurile XO sunt computere durabile destinate pentru educaţia copiilor din naţiunile în curs de dezvoltare care nu au lucrat niciodată cu tehnologia informaţiei. David Pogue a scris despre aceste computere în 4 octombrie în The New York Times, afirmând „Adevărul este că laptopul XO, acum în faza finală de testare, este absolut uimitor, şi în testele mele limitate, o totală atracţie pentru copii”.
Negroponte a insistat că iniţiativa nu este în cele din urmă despre a da laptopuri copiilor din Lumea a Treia. Mai degrabă, a declarat el în Roma, urmăreşte să le permită acestor copii să primească o educaţie de înaltă calitate, şi astfel urmăreşte şi formarea profesorilor. „Misiunea lui Negroponte este ceva extraordinar – cu adevărat o misiune. Aceasta este o lucrare de dreptate, pace şi egalitate”, a declarat pentru ZENIT Antonio Battro, membru al Academiei Pontificale pentru Ştiinţe. „Ştim că Biserica Catolică, Mater et Magistra, are cel puţin 50 de milioane de studenţi pe întreaga planetă, în diferite şcoli, şcoli catolice – trebuie să ajungem la ei”.
