2008 – An european al dialogului intercultural
08.01.2008, Vatican (Catholica) - Religia este „un suflet ce conţine diferite dimensiuni şi care se extinde dincolo de cultură”, pătrunzând în interiorul societăţii şi al omului, „în toate aspectele, trăsăturile şi fizionomiile sale”. Reflecţia aparţine Arhiepiscopului Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură şi se referă la 2008, ca An european al dialogului intercultural. În legătură cu implicarea Bisericii în acest eveniment, Mons. Ravasi a acordat un amplu interviu pentru Radio Vatican. „Putem spune că Biserica, în faţa acestui eveniment special, se prezintă având experienţa unui lung itinerariu, ce conţine felurite dimensiuni, toate fiind orientate spre declinarea unui cuvânt fundamental, şi anume dialogul, ce merită o reflecţie specială, căci are semnificaţii ce trebuie descifrate în mod oportun”.
Întrebat ce trebuie făcut pentru a nu da impresia că dialogul dintre confesiuni şi comunităţi religioase ar fi doar un aspect al culturii, Arhiepiscopul răspuns: „Există două perspective ce pot fi adoptate. Pe de o parte, avem lectura fenomenului cultural făcută de lumea laică. Când a lansat iniţiativa ca 2008 să fie An al dialogului intercultural, Consiliul Europei a făcut această propunere ţinând cont de un orizont foarte schimbător, cu diferite culori şi nuanţe. Iată câteva exemple: s-a făcut o analiză a mediului educaţional de toate gradele, de la şcoală până la nivelul academic, deci al cercetării. S-a trecut apoi la domeniul tineretului, punându-se accentul pe tema sportului, considerat ca fiind una dintre manifestările antropologice ce produc, în sine, activităţi pozitive. Dar aceste manifestări reflectă şi faptul că, de multe ori, cultura este expresia unor tensiuni”.
„Astfel s-a ajuns şi la reflecţie asupra fenomenului religios. În cadrul acestei abordări, acest fenomen este văzut ca una din multele culori ale unui spectru şi cred că această consideraţie merită atenţie. Nu trebuie să fie etichetată în mod automat ca negativă, căci este deja pozitiv faptul că se consideră fenomenul religios ca o componentă culturală. Există şi o altă perspectivă, cea adoptată în majoritate de către religii, deci şi de Biserica Catolică. Potrivit acestui punct de vedere, fenomenul religios este – fără vreo umbră de îndoială – creator de cultură, dar conţine şi dimensiuni ulterioare, neputând fi redus la perimetrul experienţelor de tip cultural, fapt ce-i invită pe cei ce vorbesc despre acest domeniu să elaboreze un concept cultural mult mai fluent, mai amplu. De fapt religia, prin natura sa, este şi experienţă personală, adeziune interioară, alegere de viaţă, dar şi opţiune care implică politica, etica, societatea şi multe alte dimensiuni de diferite tipuri”.
Magisteriul Bisericii şi Papii amintind şi subliniind că omul este o fiinţă culturală transmit mesajul că „Omul deţine capacitatea de a transcende, fapt ce se verifică nu doar în mediul religios, ce rămâne oricum ambientul privilegiat de manifestare, ci şi în poezie, în artă – în general – există încercarea de a exprima un proiect etern şi infinit…. O altă caracteristică a omului cultural, potrivit viziunii creştine – deci a Magisteriului – se referă la ideea de subsidiaritate, cu alte cuvinte statul, cultura, societatea, viaţa, civilizaţia şi religia sunt în raport de simbioză, dar nu trebuie să se suprapună şi nu trebuie să se anuleze reciproc. Şi, ultimul element care face ca omul să fie o fiinţă culturală, în sens deplin, este legat de faptul că acesta, prin natura sa, relaţionează, ceea ce presupune ca omul să se poată realiza pe deplin în dialog, în confruntare cu ceilalţi şi în diversitate”.
Legat de aşteptările Sfântului Scaun pentru acest An european al dialogului intercultural, Mons. Ravasi a declarat: „Cred că este necesară întoarcerea – aşa cum a făcut Biserica în ultimii ani – la reafirmarea propriei identităţi europene. De ce? Pentru că, pe de o parte, rezultatele obţinute au fost de înalt nivel. Să ne gândim la istoria artei, a culturii, la o anumită viziune umanistică pe care Europa o are în comparaţie cu alte civilizaţii. Şi aceste aspecte sunt roadele experienţei creştine. Pe de altă parte, rădăcinile creştine au modelat chipul nostru, al celor de azi; se ştie că omenirea nu poate începe din nou de la zero, ci s-a ridicat graţie unor înaintaşi, care au fost, de multe ori, personalităţi extraordinare. Şi tocmai de aceea reuşim să mergem înainte, şi să privim mai departe decât predecesorii noştri, dar vai de noi dacă uităm acest aspect, ce reprezintă patrimoniul şi moştenirea noastră”.
