Congres deschis la aniversarea morţii Papei Ioan Paul al II-lea
01.02.2008, Vatican (Catholica) - La a treia aniversare a morţii Papei Ioan Paul al II-lea, se va deschide în Roma primul Congres Mondial pe tema Milostivirii. În ziua de joi, 31 ianuarie 2008, în Biroul de Presă al Vaticanului, Cardinalul Christoph Schonborn, Arhiepiscop de Viena, Austria, a prezentat Congresul, programat să se desfăşoare în perioada 2-6 aprilie. Este un semn bun, a spus Cardinalul Schonborn, că primul Congres Mondial pe tema Milostivirii se va deschide în 2 aprilie, a treia aniversare a morţii Papei Ioan Paul al II-lea, deoarece „acest mare şi de neuitat Papă, încă din copilărie, a fost fascinat de secretul milostivirii divine. În anul 2002, la inaugurarea unui măreţ sanctuar dedicat milostivirii divine la Krakow-Lagiewniki, Polonia, el a spus: `Nu există izvor de speranţă pentru fiinţele umane în afara milostivirii lui Dumnezeu`”.
Aşadar, „congresul din Roma trebuie să arate clar că milostivirea se află în centrul mesajului creştin”, a spus Cardinalul. „Acest mesaj promovează pacea în lume, între popoare şi religii. Ajută oamenii să descopere adevăratul chip al lui Dumnezeu, dar de asemenea adevăratul chip al omului şi al Bisericii”. „Mulţi credincioşi”, a adăugat el, „consideră un semn special faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a murit în ajunul Duminicii Milostivirii Divine, pe care el însuşi a introdus-o în timpul Anului Jubiliar 2000, […] şi care este strâns legată de figura Faustinei Kowalska, pe care Papa Ioan Paul al II-lea a proclamat-o sfântă în ziua de 30 aprilie a aceluiaşi an”.
Arhiepiscopul de Viena a reamintit cum în timpul vieţii Sf. Faustina (1905-1938) mesajul milostivirii divine a fost „un sprijin special şi un izvor inepuizabil de speranţă […] pentru întreg poporul polonez. Acest mesaj este mai necesar ca oricând în vremurile noastre, după cum o confirmă constant ştirile zilnice”. „În anul 2004, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut apel la întreaga Biserică să fie `mărturisitoare a milostivirii`”, a spus Cardinalul. „La rugăciunea Regina Coeli din 3 aprilie 2005, el ar fi urmat să spună: `Iubirea schimbă inimile şi aduce pace. Cât de mare este nevoia de milostivire în lume`. Moartea l-a împiedicat pe acest mare Papă să rostească aceste cuvinte, dar mesajul nu şi-a pierdut deloc din valabilitate sau relevanţă”. Cardinalul Schonborn a concluzionat: „Mesajul Papei Ioan Paul al II-lea şi al Faustinei Kowalska nu este vreun principiu abstract, are un nume şi un chip: Isus.”