Postul Mare, timp pentru convertire la iubirea lui Dumnezeu
08.02.2008, Roma (Catholica) - form Mons. Egon Kapellari, Episcop al Diecezei de Graz-Seckau, şi vicepreşedintele Conferinţei Episcopale Austriece, Postul Mare ne cheamă la convertire constantă la iubirea lui Dumnezeu şi să fim mai umani, deoarece suntem mai aproape de Cristos. Interviul acordat agenţiei Zenit a apărut tradus pe Ercis.ro, de unde îl preluăm în continuare.
– Omul de astăzi mai are nevoie de Postul Mare? Care este semnificaţia lui?
– Momente de meditaţie şi de abstinenţă de la consum fac bine tuturor oamenilor. Este superfluu să subliniez cât de salutare sunt momentele în care se trăieşte conştient în mod mai simplu şi mai atent decât de obicei. Postul Mare creştin – Miercurea Cenuşii şi Paştele există şi în calendarele laice – este respectat şi într-un context amplu care se află mult dincolo de domeniul creştinilor observanţi. Publicaţii periodice şi transmisiuni televizate se angajează pe tema „Postul” şi este atribuită o importanţă deosebită aspectului sănătăţii într-o societate bogată a bunăstării. Însă adesea intră clar în joc şi dorinţa de a conştientiza propria identitate, aspiraţia la o calitate mai bună a vieţii, a purificării spirituale, a aprofundării spirituale. Toate acest pot duce la post în sens creştin. În postul creştin e vorba de o purificare pentru întâlnirea cu Isus Cristos, pentru a primi, după cum se afirmă în Evanghelia după sfântul Ioan, „viaţă din belşug” (In 10,10).
– Convertirea este un cuvânt care nu se rosteşte şi nu se ascultă cu plăcere, dar care are şi o latură pozitivă, nu-i adevărat?
– Poate că refuzul referitor la convertire este cauzat de faptul că ea este adesea asociată cu moralismul. Când Isus vorbeşte despre convertire în evanghelie, înţelege mai ales intrarea într-o relaţie personală sau vindecarea unei relaţii care a fost tulburată. E vorba de interiorizarea iubirii necondiţionate a lui Dumnezeu care face abstracţie de orice acţiune umană.
În parabola fiului risipitor (Lc 15,11-32), Isus arată că Dumnezeu îl aşteaptă pe omul care uneori abia târziu şi în mod dureros este conştient că se află pe un drum greşit şi se bucură infinit pentru întoarcerea lui. Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan sintetizează astfel experienţa fundamentală a creştinismului: „Noi am recunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi” (4,16). O asemenea experienţă poate să elibereze în om energii înnăscute şi să-l supună la trude mari, deoarece propria viaţă şi viaţa semenilor noştri apare într-o nouă lumină: „Dacă Dumnezeu ne-a iubit, şi noi trebuie să ne iubim unii pe alţii” (1In 4,11).
– Pentru ce în Postul Mare suntem chemaţi la convertire? Nu se poate să ne comportăm pur şi simplu ca nişte persoane bune care nu supără pe nimeni?
– Fără îndoială, e pozitiv faptul de a încerca să fim o persoană corectă sau aşa cum spuneţi dumneavoastră: „o persoană bună”. Nu numai că e un lucru bun a încerca să te înţelegi cu ceilalţi într-o perioadă în care mulţi caută să atragă atenţia printr-un comportament agresiv. Acest lucru e valabil mai ales pentru creştini. De aceea sfântul Paul a scris: „Aveţi în vedere să faceţi bine înaintea tuturor oamenilor. Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii” (Rom 12,17b-18).
Totuşi Isus îi încurajează pe discipolii săi să nu rămână pur şi simplu imobili în această corectitudine, ci să aspire la o „dreptate mai mare”. Aşa îl auzim predicând în capitolul al şaselea din Evanghelia după sfântul Luca: „Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Căci şi păcătoşii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii fac la fel. Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care speraţi să primiţi înapoi, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor ca să primească la fel. Voi însă iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să aşteptaţi nimic, iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi. Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv” (6,32-36).
Cu aceasta e clar în ce mod trebuie să ne convertim, încontinuu. Noi suntem chemaţi să devenim vizibili prin milostivirea universală a lui Dumnezeu care nu se opreşte la marginile dreptăţii schimburilor şi ale utilităţilor. De exemplu, noi trebuie să fim în mod decis prieteni ai vieţii umane în toate dimensiunile sale: prieteni ai celor care s-au născut şi ai celor care încă nu s-au născut, ai dezmoştenitului şi ai neputinciosului, ai celor care suferă fără vină şi ai celor care sunt vinovaţi, ai vieţii pământeşti şi ai vieţii veşnice. O atare angajare care nu vrea să nege nimănui înţelegere şi iubire poate fi şi rău interpretată şi să întâlnească obstacole. Creştinii nu trebuie să aspire la această opoziţie, dar trebuie să ţină cont de ea.
– În ce constă „secretul” Postului Mare?
– El trebuie să ne facă mai umani, deoarece ne conduce mai aproape de Cristos. Prin rugăciune, post şi acţiuni de milostivire ne cufundăm în marele mister al Paştelui: „Cristos îi iubeşte pe ai săi, care erau în lume şi le arată iubirea sa până la sfârşit” (cf. In 13,1). Noi vrem să fim vigilenţi pentru vestirea morţii şi învierii lui Isus. Nici o viaţă umană nu este aşa de întunecată, aşa de lipsită de semnificaţie, aşa de greşită şi fără Dumnezeu încât să nu poată fi atinsă, îmbrăţişată şi vindecată complet de iubirea lui Dumnezeu. Convertiţi-vă la această iubire!