Părintele Emil Puni a fost condus pe ultimul drum pământesc
08.03.2008, Deva (Catholica) - Sâmbătă, 8 martie a.c., a avut loc slujba înmormântării părintelui Emil Puni SJ, fost Superior Provincial al Societăţii lui Isus din România. Ceremonia s-a desfăşurat în localitatea Deva, la Biserica „Neprihănitei Zămisliri”, al cărei ctitor a fost chiar cel ce era condus pe ultimul drum pământesc. Episcopul de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, a relatat biroului eparhial de presă aspecte de la ceremonia înmormântării, unde a adus, împreună cu ceilalţi participanţi, un ultim omagiu unui drag părinte şi frate în credinţă, îndrumător spiritual pentru mai multe generaţii de preoţi, călugări, călugăriţe şi laici, părintele Emil Puni.
În jurul orei 11.00, Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj a primit oaspeţii şi apoi s-a intrat, în procesiune, în biserica pe care pr. Emil o numea „a doua Catedrală a Eparhiei de Lugoj”. În incinta bisericii a fost celebrată Sfânta Liturghie, în prezenţa sicriului cu rămăşiţele pământeşti ale defunctului părinte, încununat cu numeroase coroane şi buchete de flori. A urmat rânduiala Prohodului după care, pr. Emil Puni a fost condus la mormântul ce se afla lângă biserică, rămânând în continuare ca un stâlp şi veghetor al acestei comunităţi.
La ceremonie au participat PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, IPS György Jakubinyi, Arhiepiscop de Alba-Iulia, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, alături de care au celebrat cca. 50 de preoţi, între care Mons. Bocskei Laszlo, Vicar General al Diecezei de Timişoara, pr. Olivo Bosa, Provincialul Ordinului Societăţii lui Isus din România, împreună cu numeroşi preoţi şi fraţi din acest ordin. De asemenea, au fost prezenţi călugări franciscani, călugăriţe din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare şi din Congregaţia Maicii Domnului. Au mai participat la ceremonie, autorităţile locale şi o mulţime de cca. 400 de credincioşi.
În cuvintele rostite, s-a reevocat personalitatea eminentului părinte, care timp de peste 30 de ani a fost Provincial al Ordinului „Societăţii lui Isus” în timpul perioadei de persecuţie. Pr. Puni a fost numit Vicar General al Eparhiei de Lugoj de către PS Alexandru Mesian şi a păstorit comunitatea din Deva, pentru care s-a străduit din răsputeri să înalţe un locaş de rugăciune, de alinare sufletească, de sfinţire, de cateheză şi de cultură greco-catolică. S-a citit, de asemenea, mesajul din partea PF Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, şi alte mesaje din partea celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat. În cadrul luărilor de cuvânt, primarul municipiului Deva şi-a exprimat regretul pentru marea pierdere pe care urbea a suferit-o prin plecarea Mons. Emil Puni.
Împărtăşind impresiile de la memorabilul eveniment, PS Florentin a încheiat prin cuvintele: „Biserica pierde un mărturisitor al credinţei, un părinte îndrumător, dar câştigă în acelaşi timp un mijlocitor la Tronul Tatălui Ceresc. Uniţi în rugăciune şi în bucuria celui care astăzi s-a născut la cer, din suflet să-i spunem: Odihna cea veşnică dă-i-o lui, Doamne şi lumina cea fără de sfârşit să îi strălucească lui. Să se odihnească în pace, de-a dreapta gloriei cereşti. Amin.”