Mons. Formenti despre noul Anuar pontifical
01.04.2008, Vatican (Catholica) - A apărut noua ediţie, pe 2008, a Anuarului pontifical, mijlocul cel mai rapid pentru Biserică pentru a se cunoaşte pe ea însăşi, în universalitatea ei. Cu cele 2.511 pagini de informaţii, răspândit în zece mii de exemplare, toate în italiană, Anuarul pontifical ajunge în fiecare colţ al pământului. Din anul 2009, cu multă probabilitate, răspândirea sa va fi şi mai largă: ar putea să fie consultat pe internet.
Mons. Vittorio Formenti, care se ocupă de redactarea Anuarului din anul 1996 împreună cu o mică echipă de colaboratori, a acordat un interviu pentru L`Osservatore Romano, apărut în data de 30 martie 2008. În interviul tradus pentru Ercis.ro de pr. Mihai Pătraşcu, Mons. Formenti sugerează aprofundarea cunoaşterii acestui text dincolo de numere, deoarece este cu siguranţă „unic în genul său”, aşa cum susţine prelatul. Vă oferim astăzi prima parte a interviului.
– Cât este nevoie pentru a aduna toate informaţiile conţinute în Anuarul pontifical?
– Practic un an întreg. Gândiţi-vă că atunci când am predat schiţele Anuarului din anul acesta, deja lucram la cel din anul 2009. Şi, ca să mă exprim mai bine, deja am umplut douăsprezece pagini foarte dense de noutăţi faţă de cel abia distribuit.
– Tradiţia populară romană transmite o glumă subtilă pentru a sublinia marea răspândire de ordine şi congregaţii de călugăriţe. Se spunea că „nici măcar papa nu ştie câte ordine de surori există: ştie numai Duhul Sfânt”.
– În schimb ştim asta şi noi şi până la ultima călugăriţă. Şi nu există posibilitate de eroare. Din păcate, trebuie să spun. Pentru că dacă observăm, aşa cum am observat şi subliniat referitor la datele din anul 2006, că există o scădere sensibilă între surori, această scădere este efectivă. Chiar dacă în aceşti ultimi ani a fost vorba de o scădere mai puţin accentuată decât a fost între anii 1970 şi 2000. În schimb, lucrul pozitiv este că din anul 2000 sunt în creştere vocaţiile sacerdotale. În creştere sensibilă. Gândiţi-vă de exemplu că în anii `60 seminariştii din ciclul filozofic şi teologic erau circa 69.000, în timp ce ultima statistică vorbeşte despre 125.000 de seminarişti.
– Însă numărul în ansamblu al catolicilor în lume creşte sau este adevărată depăşirea din partea credincioşilor musulmani?
– Catolicii în lume cresc ca număr deoarece creşte populaţia lumii. Să spunem că în raportul dintre creşterea populaţiei şi creşterea numărului catolicilor suntem stabili. Însă, pentru prima dată în istorie, nu mai suntem în frunte: musulmanii ne-au depăşit. Este vorba, desigur, de rezultatul cercetărilor efectuate în ţările interesate şi predate la Naţiunile Unite. Nouă ne sunt transmise după aceea. Noi putem doar garanta pentru cercetările noastre statistice, pentru că sunt întemeiate pe o metodă ştiinţifică. Datele care provin din lumea islamică se bazează pe estimări care ţin cont mai ales de creşterea populaţiilor musulmane. Însă e adevărat şi că în timp ce familiile islamice, aşa cum se ştie, continuă să procreeze mulţi copii, cele creştine, în schimb, tind să aibă tot mai puţini copii. Actualmente, în timp ce catolicii au rămas la 17,4% din populaţie, musulmanii sunt la 19,2%. Statisticile se referă la anul 2006. Însă dacă facem confruntarea luându-i în considerare pe toţi creştinii – catolici, ortodocşi, anglicani, protestanţi – atunci ajungem la 33% din populaţia mondială.
– În care ţări sunt mai numeroşi catolicii?
– Marele rezervor este şi rămâne America Latină. Ca şi continent America este, desigur, cel care dă mai mulţi catolici, 49,8%.
– Munca voastră este una certozină. Cum reuşiţi să obţineţi date în toată lumea?
– Deja în ianuarie pleacă din biroul nostru circa nouă mii de chestionare: direcţia lume. La nunţiaturi trimitem chestionare care se referă la dieceze. Diecezele adună informaţiile de la parohii şi de la celelalte instituţii din teritoriu, le trimit la nunţiaturi şi nunţiaturile le trimit la noi. Apoi trimitem chestionare la toate congregaţiile călugăreşti răspândite în lume. Răspund trimiţându-ne toate datele care se referă la ele în termeni de numere, de opere şi de realizări. Astfel obţinem un cadru de ansamblu. Datele sunt citite apoi într-un mod deosebit de critic. Adică sunt confruntate cu datele care au venit cu doi ani înainte. Asta pentru a verifica să nu existe disparităţi mari şi foarte clare, de aşa natură încât să existe suspiciunea erorii de transmitere sau de cercetare.
– Aşadar, putem spune că datele publicate sunt credibile?
– Uitaţi-vă, din anul 1978 până astăzi pot să vă asigur că e vorba de date foarte credibile pentru că, aşa cum vă repet, sunt obţinute în mod capilar şi evaluate după o metodologie ştiinţifică. Pentru deceniul precedent poate că nu se poate spune acelaşi lucru. Şi cu cât mergem mai în urmă în timp, cu atât datele erau mai aproximative. Ţineţi cont de faptul că se lucra numai cu suporturi de hârtie. Apoi a venit computerul.
– Cui îi este distribuit actualmente Anuarul?
– Din cele 10.000 de exemplare pe care le tipărim 1.500 sunt puse la dispoziţia Sfântului Scaun, care se îngrijeşte să le distribuie angajaţilor şi diferitelor oficii. Un exemplar îl dăm în omagiu tuturor şefilor de stat, primilor miniştri şi ambasadorilor statelor acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun. Exemplarele care rămân sunt vândute.
– Dar cine cumpără Anuarul pontifical şi, după părerea dv., pentru ce-l cumpără?
– Între timp, primii care-l cumpără sunt episcopii: omagiul este rezervat numai cardinalilor. Apoi, nu vă va vine să credeţi, o mare parte dintre cumpărători provine din ambientele militare: nivelurile cele mai înalte ţin să-l aibă şi-l cumpără. În afară de asta, îl cumpără cel care-l foloseşte pentru munca proprie: de exemplu, curiile diecezane. Dar îl cumpără şi o bună parte de interesaţi, cei care vor să cunoască îndeaproape ce se întâmplă în Biserică. De altfel, aceasta este cartea oficială a Bisericii şi deci e o autoritate indiscutabilă. De exemplu, este autoritate indiscutabilă cât priveşte exprimarea exactă a locurilor, a funcţiilor, a numelor şi prenumelor; adresele, acum şi electronice.
