Conferinţe spirituale în Postul Paştelui
08.04.2008, Blaj (Catholica) - Seminarul teologic greco-catolic din Blaj organizează în Aula Mare în fiecare zi de joi din Postul Paştelui din acest an, începând cu orele 16, o serie de conferinţe spirituale, axate pe rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: „Doamne şi Stăpâne al vieţii mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie şi al grăirii în deşert! Iar spiritul curăţiei, al umilinţei al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău! Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi mie să văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!”
Seria conferinţelor a fost deschisă de PS Vasile, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, care a susţinut joi, 20 martie 2008, o meditaţie cu tema „Spiritul curăţiei creştineşti”, se arată în relatarea de pe BRU.ro. Pr. Pavel Ursan, paroh al parohiei Mediaş III, a prezentat apoi, în data de 27 martie, o prelegere cu tema „Spiritul umilinţei lăuntrice”. În acelaşi context, joi, 3 aprilie, pr. Laurean Daboc, călugăr al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, din Cluj, a vorbit mai pe larg despre „Spiritul răbdării frăţeşti”. Dacă rugăciunea Sf. Efrem Sirul este un suspin al sufletului, al neputinţei omeneşti care cere haruri de la Dumnezeu, a spus pr. Daboc, chiar în zilele noastre foarte adesea, mărturisirea credinţei este eroică întru răbdare şi multă perseverenţă, tinzând mereu spre „îndelunga-răbdare”, atribuită în rugăciune lui Dumnezeu şi, vădit, „prea” înaltă pentru spiritul ascetic al omului.
Următoarea conferinţă va fi susţinută joi, 10 aprilie, de către pr. Coriolan Mureşan, vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj, şi va avea ca temă „Spiritul dragostei faţă de aproapele”. Acest itinerar spiritual se va încheia joi, 17 aprilie, când Preafericirea Sa Lucian Mureşan va transmite Mesajul Întâistătătorului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, pentru Postul Mare. În acelaşi context al Postului, vineri, 4 aprilie, parohia greco-catolică nr. 2 din Târgu Mureş, sub îndrumarea pr. paroh Dan Fodor, a organizat la crucea de lumină situată în Cimitirul Eroilor din Târgu Mureş rugăciunea Calea Crucii cu procesiune. Este al treilea an consecutiv când, în Postul Paştelui, câteva sute de credincioşi greco-catolici, dar şi de alte confesiuni, însoţiţi de preoţi din oraş şi din protopopiatele învecinate, se întâlnesc la poalele dealului şi urcă împreună cele paisprezece staţiuni spre crucea de lumină. Tinerii din parohie au animat evenimentul atât prin recitarea rugăciunilor, cât şi intonarea unor cântece specifice Postului Mare.