Speranţa creştină – o ancoră a vieţii
04.05.2008, Vatican (Catholica) - Înainte de recitarea antifonului marian pascal Regina coeli – Bucură-te, Regină a cerului, Papa Benedict al XVI-lea i-a salutat pe cei aproximativ o sută de mii de membri ai Acţiunii Catolice Italiene care participaseră la Liturghia celebrată pentru ei în Piaţa San Pietro de Cardinalul Angelo Bagnasco, preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene cu ocazia celor 140 de ani ai Asociaţiei. Reproducem în continuare cuvintele Pontifului, în traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Astăzi se celebrează în diferite ţări, între care Italia, solemnitatea Înălţării lui Cristos la cer, mister de credinţă pe care Cartea Faptelor Apostolilor îl situează la 40 de zile după înviere (cf Fap 1,3-11), şi din acest motiv în Vatican şi în unele naţiuni ale lumii a fost deja celebrată joia trecută. După Înălţare primii ucenici rămân reuniţi în Cenaclu în jurul Mamei lui Isus, aşteptând cu fervoare darul Duhului Sfânt promis de Isus (cf Fap 1,14). În această primă duminică de mai, lună mariană, retrăim această experienţă şi noi, simţind mai intens prezenţa spirituală a Mariei. Şi Piaţa San Pietro se prezintă astăzi aproape ca un „cenaclu” în aer liber, plin de credincioşi, în mare parte asociaţi ai Acţiunii Catolice Italiene, cărora mă voi adresa după rugăciunea mariană Regina coeli.
În discursurile sale pentru luarea de rămas bun de la ucenici, Isus a insistat mult asupra importanţei „întoarcerii sale la Tatăl”, încununare a întregii sale misiuni. El a venit, de fapt, în lume pentru a readuce omul la Dumnezeu, nu pe plan ideal – ca un filozof sau un maestru de înţelepciune – ci în mod real, ca păstor care vrea să conducă din nou oile la staul. Acest „exod” spre patria cerească, pe care Isus l-a trăit personal, l-a înfruntat total pentru noi. Pentru noi a coborât din Cer şi pentru noi s-a înălţat, după ce s-a făcut în toate asemenea nouă, umilit până la moartea pe cruce, şi după ce a atins abisul îndepărtării maxime de Dumnezeu. Tocmai de aceea Tatăl s-a complăcut în El şi l-a înălţat mai presus de toate (cf Fil 2,9) restituindu-i plinătatea slavei sale, dar acum împreună cu umanitatea noastră. Dumnezeu în om – omul în Dumnezeu: acesta este de acum un adevăr nu teoretic şi real. De aceea speranţa creştină, întemeiată în Cristos, nu este o iluzie ci, cum spune Scrisoarea către Evrei, „în ea avem ca o ancoră a sufletului, sigură şi puternică” (Evr 6,19), o ancoră care pătrunde în Cer unde Cristos ne-a precedat.
Şi de care lucru are mai mare nevoie omul din orice timp dacă nu de aceasta: de o ancorare puternică pentru propria existenţă? Iată deci din nou sensul minunat al prezenţei Mariei în mijlocul nostru. Îndreptând privirea spre Ea, asemenea primilor ucenici, suntem imediat îndreptaţi spre realitatea lui Isus: Mama trimite la Fiul care nu mai este fizic între noi, dar ne aşteaptă în casa Tatălui. Isus ne invită să nu rămânem şi să privim în sus, ci să stăm împreună uniţi în rugăciune pentru a invoca darul Spiritului Sfânt. De fapt numai celui care „se renaşte de sus”, adică din Duhul lui Dumnezeu, este deschisă intrarea în Împărăţia cerurilor (cf In 3,3-5), şi cea dintâi „renăscută de sus” este tocmai Fecioara Maria. De aceea, către Ea ne îndreptăm în plinătatea bucuriei pascale.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
Singura viata absoluta nu este decat viata in Cristos. Restul este iluzie si este data de senzatiile simturilor. Diferenta intre cinematograf si viata materiala o face numai numarul simturilor solicitate. In rest atat filmul cat si viata materiala sunt acelasi lucru si anume lumina proiectata.
Materia fiind formata din electroni la viteza luminii (v. modelele atomice) nu este decat lumina concentrata adica iluzie ca si filmul. In schimb viata in Cristos este singura solutie pentru adevarata Viata care nu dispare niciodata, deoarece ne-a promis-o El iar Cristos nu minte de aceea trebuie sa-I acordam toata increderea.