Valenţele educative ale pregătirii elevilor la sacramentele Pocăinţei şi Euharistiei
21.05.2008, Iaşi (Catholica) - „Valenţele educative ale pregătirii elevilor la sacramentele Pocăinţei şi Euharistiei”, scrisă de Cecilia Bereşoaei, a apărut la Editura Sapientia, în colecţia „Diverse”, în format 14×20. Volumul are 164 de pagini şi poate fi achiziţionată de la toate librăriile catolice din ţară la preţul de 12 lei. Autoarea acestei lucrări este profesoară la Şcoala „Ion Strat” din Gioseni, jud. Bacău, iar prezentul volum reprezintă studiul metodico-ştiinţific realizat în 2006 de autoare pentru obţinerea gradului didactic I. Coordonatorii ştiinţifici ai studiului sau fost conf. univ. dr. pr. Emil Dumea şi conf. univ. pr. Anton Ghiurca.
Ora de religie, reintrodusă în programele şcolare după evenimentele din decembrie 1989, a fost percepută ca o necesitate firească în formarea corectă din punct de vedere uman şi moral a oricărui elev din România, indiferent de confesiune. Desigur că această disciplină are nevoie şi de cadre didactice bine pregătite şi competente. Autoarea acestui volum reprezintă o dovadă în acest sens, având în vedere calitatea superioară – din punct de vedere metodologic şi informaţional – a acestei lucrări ştiinţifice. Îmbinarea predării religiei cu pregătirea elevilor pentru sacramentele Pocăinţei şi Euharistiei reprezintă un exemplu evident de transpunere a unui obiect de studiu (ce ar părea minor în ochii celor mai puţin credincioşi) în viaţa şi viitorul spiritual al celor ce se află încă pe drumul frumos al educaţiei.
Lucrarea cuprinde patru capitole şi o serie de anexe menite să faciliteze efortul didactic al celor implicaţi în modelarea conştiinţelor fragede prin intermediul religiei. Putem spune că dezideratul autoarei – acela de a oferi un ajutor personalului didactic care predă religia creştină de confesiune catolică – a fost realizat cu succes. Bibliografia amplă, textul însoţit de grafice şi tabele sugestive, caracterul dinamic şi realist al studiului; toate acestea ne fac să credem că prezentul studiu va deveni o lucrare consacrată în acest domeniu al învăţământului. (Prezentarea cărţii pe ITRC.ro)

