PF Daniel: pace în interior, dar şi în exterior
10.07.2008, Bucureşti (Catholica) - Zilele de 8 şi 9 iulie au însemnat pentru Biserica Ortodoxă Română două zile de Sinod urmărite de mulţi cu mare atenţie mai ales în urma protestelor unor grupări ortodoxe vizavi de doi Ierarhi: IPS Nicolae Corneanu, datorită împărtăşirii sale într-o biserică greco-catolică, şi a PS Sofronie Drincec, datorită sfinţirii apei în ziua de Bobotează împreună cu un Episcop greco-catolic. Aceste două gesturi au condus la o serie de reacţii ce nu s-au ferit să vorbească de „apostazie”, dată fiind împărtăşirea şi/sau celebrarea împreună cu „ereticii”.
În prima zi de Sinod, PF Daniel a ţinut un cuvânt de învăţătură pe care şi l-a intitulat „Să păstrăm unitatea de credinţă şi disciplină canonică ortodoxă, dar şi pacea dintre culte”. În acest cuvânt, Patriarhul a ţinut să amintească faptul că „cele două Biserici (Catolică şi Ortodoxă) au împreună şapte Sfinte Taine, mulţi Sfinţi comuni în calendar, organizare eclesială similară condusă de episcopat sacramental, monahism, artă şi muzică sacră şi altele. În anul 1965, au fost ridicate anatemele reciproce din 1054, de către Patriarhul Ecumenic Athenagoras I şi Papa Paul al VI-lea. De asemenea, au fost iniţiate dialoguri teologice internaţionale în care diferenţele dogmatice sunt discutate mai mult amabil decât polemic. În plus, pe lângă schimbul de burse oferite studenţilor, se manifestă multă disponibilitate din partea Bisericii Romano-Catolice şi a celorlalte Biserici din Occident de-a împrumuta lăcaşuri de cult noilor parohii ortodoxe din Europa occidentală, care n-au posibilităţi financiare de a-şi zidi biserici proprii etc.”
Dar în acest context nou, a avertizat PF Daniel, „constatăm însă şi o slăbire progresivă a disciplinei canonice ortodoxe privind comportamentul liturgic al ortodocşilor faţă de alţi creştini, mai ales faţă de romano-catolici şi greco-catolici, aceştia fiind mai apropiaţi de ortodocşi, din punct de vedere dogmatic, liturgic şi canonic”. Problema esenţială subliniată a fost cea a intercomuniunii: „aşazisa `intercomuniune` estompează diferenţele dogmatice dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică şi slăbeşte unitatea de credinţă ca bază unică a refacerii comuniunii dintre cele două Biserici. Ce rost are, de fapt, o Euharistie comună, dacă Bisericile rămân în continuare despărţite din punct de vedere dogmatic şi canonic? Confuzia aceasta nu poate fi o bază solidă a comuniunii eclesiale adevărate.” Patriarhul s-a întrebat atunci: „Ce este de făcut în faţa acestei probleme?” Şi a răspuns: „Este necesară o reafirmare a principiului fundamental al eclesiologiei ortodoxe şi implicit al ecumenismului ortodox, şi anume că Sfânta Euharistie nu este un mijloc sau o etapă spre unitatea creştină eclesială, ci manifestarea cea mai intensă a unităţii Bisericii, încoronarea ei. […] Prin urmare, este necesar ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să reafirme, pe baza legăturii dintre unitatea de credinţă şi unitatea Bisericii, că nu este permis niciunui cleric sau mirean ortodox să primească împărtăşirea euharistică în altă Biserică decât cea Ortodoxă, iar cei ce au făcut aceasta să nu o mai repete.”
Apoi a explicat: „Totuşi, prin această măsură de disciplină canonică ortodoxă, nu dorim să defăimăm sau să tratăm cu aroganţă şi dispreţ pe ceilalţi creştini, sau să întrerupem dialogul teologic şi cooperarea practică în domeniul social-caritabil, ci dimpotrivă, considerăm că, printr-un dialog teologic sincer şi profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Catolică de cea Ortodoxă. În acelaşi timp, este necesar ca ortodocşii clerici, monahi şi mireni să nu folosească cu uşurinţă şi patimă cuvinte grele ca `erezie` şi `eretici`, `apostazie` şi `trădare`, la adresa altor ortodocşi sau la adresa altor creştini, deoarece adesea sub pretextul că salvăm Ortodoxia ne urâţim sufletul, întrucât despărţim dreapta credinţă de iubirea creştină smerită. Uităm că de fapt trebuie să `ţinem adevărul în iubire` (Efeseni 4, 15), să apărăm şi să promovăm `credinţa lucrătoare prin iubire` (Galateni 5, 6), după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel. […] Biserica Ortodoxă Română a fost totdeauna paşnică, a convieţuit secole de-a rândul cu oameni de alte etnii şi convingeri religioase, apărând dreapta credinţă fără să umilească pe alţii. Biserica noastră, ştie de asemenea, să respecte legile României de azi care interzic defăimarea şi învrăjbirea dintre culte promovând respectul reciproc dintre ele.”
Inalt Preasfintite!? Ce anume sa cred eu, un simplu crestini, despre cele ce afirmati? „Anume că Sfânta Euharistie nu este un mijloc sau o etapă spre unitatea creştină eclesială, ci manifestarea cea mai intensă a unităţii Bisericii, încoronarea ei…„, daca ajungeti sa pedepsiti prin sinod tocmai pe cei care au inteles afirmatiile mai sus citate – manifestatii intense spre unitatea bisericii – Cine este atunci vinovatul? Cel ce urmeaza cuvintele lui Cristos sau cel ce le ignora cu buna stiinta numai pentru ca se crede ortodox? Mare pacat Daca apare o urgenta, – un crestin ortodox sau unul greco catolic – au nevoie de un sacarament cel care l-a administrat merita sa fie pedepsit sau binecuvintat ca si-a facut datoria de preot? Cum mai stam atunci cu dragostea pentru aproapele nostru? Dumnezeu sa aiba grije de noi toti ca inca nu ne-am trezit din somnul schismei.
Patriarhul Daniel a vorbit foarte frumos si teologic-biblic, dar oare se va pune in practica tot ce a spus!
Eu cred ca faptele de dragoste si unitate a celor doi Episcopi Ortodocsi sunt valide, nu ajunge sa vorbim trebuie sa facem.
Asa este si in cazul asta ca in cel a credintei „credinta fara fapte este moarta„ Tu spui ca ai credinta dar nu ai fapte iar eu iti arat faptele mele facute din credinta!
Cine are urechi de auzit sa auda!
Am analizat modalitatea flexibilà si ì nteleaptà a Preafericitului Patriarh Daniel, de a modera adversitatea si negativitatea dinamicà a unora, care, continuà sà mergà pe linea incomunicabilitatii si intolerabilitatii interconfesionale. Este ì n mod indiscutabil, indispensabil, necesitatea reformulà rii teologiei de ecleziologie a tuturor cultelor existente si recunoscute oficial ì n Romà nia, si aici cu precà dere, are ì ntà ietate Biserica Ortodoxà pe aceastà line. Necesitatea provine tocmai din experienta antecedentà , ca, elementul national romà nesc ì n integralitatea sa, sà nu mai fie caracterizat pe dimensiunea raportului confesionalà atà t de segmentat, atà t de fragmentat si convulsiont, ì ntrucà t, toti sunt fiii aceleasi Natiuni, independent de convingerea si confesionalitatea proprie. Omul este liber de a gà ndi, de a se convige, de a se automanifesta ì n mod privat sau public liber, de a se asocia, atà t cà t nu este ì n detrimentul segmentului social-uman- national. Intrucà t fundamentul drepturilor si libertà tilor umane ì si are originalitatea ì n comuna demnitate a fiecà rei persoane. Aceastà demnitate este connaturalà vietii umane si transcedentale, si este conferità fiecà rui om ì n virtutea fiintei sale creatà dupà imaginea lui Dumnezeu, dotatà de rationalitate si liber albitru. Cu propria ratiune, ì n mod constitutiv orientatà spre adevà r si binele perfect, fiecare om este capabil de a cerceta adevà rul; gratie vointei libere de a adera ì n mod autonom ajungà nd astfel la propria autorealizare ì n Dumnezeu, spunea Sf. Tomma d’ Aquino.
In mod sigur libertatea religioasà face parte din acest bagaj a drepturilor umane, ì nteleasà ca si o progresivà constientizare a dreptului natural ì nscris ì n profunda fiinta a persoanei umane. Ea posedà integrala experientà religioasà a omului. Asadar, avem o valoare teologicà de extindere universalà individualizatà ì n dreptul natural al fiecà rui om, sau ridicatà ì n aceea misterioasà dimensiune a libertà tii umane de a se deschide ì n a se ì ntà lni cu divinul. Pentru acest motiv libertatea religioasà ì n mod corect interpretatà este deschiderea sufletului uman, dimensiunii divine, constituind indubitabil nucleul exential al persoanei umane ì mpreunà cu fundamentalul principiu al dreptului natural: faci binele evità rà ul. Consider ì n raport cu cei doi episcopi vizati, unul pentru participarea Sa la celebrarea unui act liturgic de sfintirea apei cu un episcop greco-catolic si altul cum este Corneanu de a se ì mpà rtà si la Biserica Greco- Catolicà intr-un solemn moment de inaugurare, mai mult de cà t un simplu act, astfel de episcopi sunt demn de apreciat-premiat. Asa cum Preafericitul a mentionat este nevoie de „ Pace interconfesionalà ” , de acorduri bilaterale, de solidarietate si reciprocà interconfesionalitate. Este ì mportant a interpreta ì n mod autentic etimologia terminologicà „ a pà cii” . Notiunea de pace ì n terminologia crestinà nu se delimiteazà sau reduce la lipsa de conflictualitate, rigiditate relationalà sau lipsa de coumnicare, ci penetrezà dimensiunea umanà printr-o progresivà deschidere, asociere si vizibilà comuniune. Trebuie admirate, stimulate si promovate personalità tile, a cà ror caracter uman si crestin se deschid sociabilità tii si ì n mod simultan universalità tii. Bisericile au nevoie de acesti pilastri, de acesti protagonisti ai pacificabilitatii, a reconcilierii, a reprovà cà rii spre o pace deschisà , durabilà , consistentà , eficientà , favorabilà binelui comun al tuturor fiilor romà ni. Sà và iubiti unii pe altii dupà ì ndemnul lui Isus, nu ì nseamnà decà t cele afirmate ì n mod precedent. Tocmai pe orizontalitatea si verticalitatea acestui apel a lui Isus este indispensabilà refondare teologiei de ecleziologie actualà , o nouà imperativà teologie relationatà interreligios si interecumenic. Prin crearea unei teologi de comuniune se pierde viziunea antropologicà incomprhensibilà, conducà nd la transformarea imaginii de incredibilitate la o credibilitate crestinà si umanà consolidatà structurat mai unitar.
De Pr. Vasile Orghici