12 tineri au luat masa cu Sfântul Părinte
19.07.2008, Sydney (Catholica) - Doisprezece tineri din ţări diferite, participanţi la Ziua Mondială a Tineretului şi reprezentând multitudinea de naţiuni prezente, au fost invitaţi ieri să ia masa cu Papa Benedict al XVI-lea. Fiecare tânăr a venit cu daruri din ţările de origine. Armando Cervantes, de 27 de ani, din Orange, California, SUA, i-a oferit Pontifului o pălărie Mickey Mouse de la Disneyland, parc aflat pe teritoriul Diecezei sale. Coordonatorul diecezan pentru tineret a mai adus un album cu fotografii de la recenta vizită a Sfântului Părinte în Statele Unite, din aprilie 2008.
Papa Benedict al XVI-lea a primit un rozariul de la Fidel Mateos Rodriguez, de 25 de ani, din Spania, o geantă tradiţională de la Gabriel Nangile, de 28 de ani, din Papua Noua Guinee, şi un coolamon (un vas indigen) din Australia. A primit o ţesătură specială de la Jean Fabien (Muaka Muaka Baloza), de 29 de ani, din Republica Democrată Congo, o lucrare de artă de la Ijeoma Jacinta Igwe, de 25 de ani, din Nigeria, şi o serie de înregistrări cu muzică clasică de la Marie-Benedicte Esnault, de 22 de ani, din Franţa. Pontiful şi tinerii au stat la aceeaşi masă mâncând cartofi dulci şi o supă de pere, având şi un desert cu lămâie. Sfântul Părinte a fost încadrat de coreeanul de 28 de ani Wonhyong Cho şi de brazilianul de 26 de ani Jorgiana Lima de Santana.
Australianul Teresa Wilson, de 31 de ani, voluntar din Societatea Sf. Vincent de Paul, s-a declarat copleşit de onoarea de a-i vorbi direct Sfântului Părinte. Australianul aborigen Craig Ashby, de 21 de ani, student la Universitatea din Sydney, s-a declarat „mândru să reprezint tineretul australian şi indigen”. A spus că a vorbit cu Papa despre cum este viaţa unui tânăr indigen în Australia şi unele dintre dezavantajele cu care se confruntă aborigenii, „dar am vorbit mult şi despre ce face Biserica noastră Catolică pentru poporul meu, în special în domeniul educaţiei”. Clare Dooley, de 30 de ani, responsabilă în departamentul de tineret din Noua Zeelandă, a spus că întâlnirea cu Pontiful a fost mereu în lista ei de dorinţe şi că a fost onorată să îşi reprezinte conaţionalii. Helena de Sousa, de 25 de ani, din Timorul de Est, a participat de asemenea la eveniment.
