Credinţa nu poate fi redusă la sentimente
19.07.2008, Sydney (Catholica) - Viaţa de credinţă nu poate fi redusă la sentimente, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea, încurajându-i pe credincioşi să reziste la orice tentaţie ce ar afecta puterea credinţei. În această dimineaţă Sfântul Părinte a celebrat Liturghia în Catedrala Sf. Maria din capitala australiană, căreia i-a şi sfinţit un nou altar. „În liturgia de astăzi Biserica ne aminteşte că, asemenea acestui altar, şi noi am fost consacraţi, am fost puşi `deoparte` pentru slujirea lui Dumnezeu şi zidirea împărăţiei lui Dumnezeu.” În continuare Pontiful a constatat: „Prea adesea însă ne găsim scufundaţi într-o lume care îl pune pe Dumnezeu `deoparte`.”
„În numele libertăţii şi autonomiei umane, numele lui Dumnezeu nu se mai face auzit, religia este redusă la devoţiunea privată iar credinţa alungată din spaţiul public. Uneori, această mentalitate, atât de radical opusă esenţei Evangheliei, poate să umbrească până şi înţelegerea noastră asupra Bisericii şi misiunii ei. Şi noi putem să fim tentaţi să facem din viaţa de credinţă o problemă de sentimente, tocindu-i astfel puterea de a inspira o viziune consecventă despre lume şi un dialog riguros cu multe alte viziuni ce concurează pentru a câştiga minţile şi inimile contemporanilor noştri.” Şi totuşi, a continuat el, istoria, chiar şi cea modernă, „arată că problema lui Dumnezeu nu poate fi trecută sub tăcere, şi că indiferenţa faţă de dimensiunea religioasă a existenţei umane în cele din urmă micşorează omul şi îl trădează chiar pe el. […] Cum ar putea fi aşa ceva considerat ca progres? Este un pas înapoi, o formă de regresiune care în cele din urmă secătuieşte orice sursă de viaţă a persoanelor şi a întregii societăţi.”
Predica Papei Benedict s-a oprit în mod special asupra seminariştilor şi tinerilor şi tinerelor care au îmbrăţişat viaţa consacrată. „Voi v-aţi angajat, în moduri diferite, să acceptaţi invitaţia lui Cristos de a-i urma, de a lăsa totul în urmă şi de a vă dedica vieţile voastre căutării sfinţeniei şi slujirii poporului Său”, le-a spus Sfântul Părinte. „Cu siguranţă sunt perioade în care fiecare discipol fidel va simţi arşiţa şi greutatea zilei şi dificultatea de a da mărturie profetică în faţa unei lumi care pare a fi surdă la cerinţele cuvântului lui Dumnezeu”, a admis el, încurajând apoi: „Nu vă temeţi! Credeţi în lumină! Luaţi în inima voastră adevărul pe care l-am ascultat în a doua lectură de astăzi: Isus Cristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi. Lumina Paştelui continuă să alunge întunericul!”
Sfântul Părinte a profitat de ocazie pentru a le da nişte sfaturi tinerilor: „Părinţilor Bisericii le plăcea să vadă Scriptura ca un Eden spiritual, o grădină unde putem să umblăm liberi cu Dumnezeu, admirând frumuseţea şi armonia planului Său de mântuire care dă rod în vieţile noastre, în viaţa Bisericii şi în toată istoria. Să fie atunci rugăciunea şi meditarea cuvântului lui Dumnezeu lampa care iluminează, purifică şi ne călăuzeşte paşii de-a lungul drumului pe care Domnul l-a marcat pentru noi. Faceţi din celebrarea zilnică a Euharistiei centrul vieţii voastre. La fiecare Liturghie, când Trupul şi Sângele Domnului sunt înălţate la finalul Rugăciunii Euharistice, înălţaţi-vă propriile inimi şi vieţi, prin Cristos, cu El şi în El, în unitatea Duhului Sfânt, ca jertfă iubitoare către Dumnezeu Tatăl.”
A continuat: „Îmbrăţişând chemarea Domnului de a-l urma în castitate, sărăcie şi ascultare, voi aţi început un drum al uceniciei radicale, care vă va face `semn de contradicţie` pentru mulţi dintre contemporanii voştri. Modelaţi-vă viaţa zilnică după dăruirea de sine iubitoare a Domnului însuşi, în ascultare faţă de voinţa Tatălui. Veţi descoperi atunci libertatea şi bucuria care îi poate atrage pe alţii la Domnul, ce se află mai presus de toate celelalte iubiri, ca izvor al lor şi ca împlinire ultimă. Nu uitaţi niciodată faptul că celibatul de dragul Împărăţiei înseamnă îmbrăţişarea unei vieţi dedicate complet iubirii, unei iubiri care vă permite să vă dedicaţi pe deplin slujirii lui Dumnezeu şi să fiţi total disponibili faţă de fraţii şi surorile voastre, în special faţă de cei în nevoi. […] Fie ca voi să preţuiţi întotdeauna această frumoasă carismă pe care Dumnezeu v-a dat-o pentru gloria şi zidirea Bisericii!”

Credinta trebuie sa conduca la fapte si finalitati vizibile. Credinta fara fapte e moarta iar faptele fara rezultate sunt egale cu zero (v. blestemul smochinului fara roade). Pomul bun este cunoscut dupa roade.
Asadar se observà pedagogia rationalità tii rafinate sau abilitatea, cu, care, Papa, conduce mentalitatea culturalà a celor prezenti, ì n definitia Sa, spre drumul luminos. Metoda de perspicacitate a Papei ì si are originalitatea configuratà ì n lumina Evangheliei, instrumentul perfect, care, iluminà sensul si orientarea integralà a omului. Papa demascà mentalitatea unui umanism social redus la dimensiunea temporal- materialistà , care a luat postul suveran a lui Dumnezeu, autodeclarà ndu-se liberà si ì n mod practic autonomà de orice conditie metafizicà . Cà este falsà afirmatia, cà , ì n afarà de aceastà ideologie consumistà si libertinà totul este inutil. Aceastà tendintioasà perspectivà de adeziune totalà a omului la modernità tea despà rtità de fundamentalul sà u sens, reprezintà , ì ndepà rtarea de ceea ce se poate defini clasic (traditie) = transcendentà . Cà nu este adevà rat cà plenitudinea fericirii omului conxistà numai in ceea ce se poate mà sura sau ì n vizibilitatea dimensiunii cantitative, ì ntrucà t, aceasta, reconduce omul la constructia superficialà a cunoasterii despre sine si despre sensul superior spre care tinde. Cà acest tip de umanism social merge pe dimensiunea ateistà ì n opozitie cu aspiratia lui profund- interioarà spre divin. Cà fericirea omului deplinà se autrealizeazà prin credintà articulatà la dimensiunea Edenului spiritual unde Dumnezeu este Stà pà n. Cà cei consacrati pentru aceastà Impà rà tie sunt chemati cu fermitatea sà rà spundà edificà rii Impà rà tiei si a binelui comun pe pà mà nt.
pr. Vasile Orghici!