Cererea în căsătorie din partea lui Dumnezeu
20.07.2008, Sydney (Catholica) - Astăzi Papa Benedict al XVI-lea a celebrat Liturghia de încheiere a celei de-a XXIII-a ediţii a Zilei Mondiale a Tineretului. La amiază a recitat rugăciunea Angelus cu tinerii prezenţi pe hipodromul Randwick. Înainte de rugăciune a rostit câteva cuvinte, pe care vi le oferim în traducere în continuare. După rugăciune, Sfântul Părinte şi-a luat rămas bun de la Cardinalul George Pell şi Cardinalul Stanislaw Rylko şi de la tineri, dându-le întâlnire în 2011, la Ziua Mondială a Tineretului din Madrid, Spania.
Dragi prieteni tineri,
În frumoasa rugăciune pe care urmează să o recităm, reflectăm asupra Mariei ca o tânără care primeşte chemarea Domnului de a-şi dedica viaţa Lui într-un mod foarte particular, un mod care ar implica dăruirea generoasă de sine, ca femeie şi ca mamă. Să ne imaginăm cum trebuie să se fi simţit. A fost cuprinsă de teamă, categoric copleşită de perspectiva care stătea înaintea ei.
Îngerul a înţeles neliniştea ei şi a căutat imediat să o întărească. „Nu te teme, Marie… Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Luca 1,30.35). Duhul este cel care i-a dat tăria şi curajul de a răspunde la chemarea Domnului. Duhul este cel care a ajutat-o să înţeleagă marele mister care urma să se împlinească prin ea. Duhul este cel care a îmbrăţişat-o cu iubirea Lui şi a făcut ca ea să îl zămislească pe Fiul lui Dumnezeu în pântecele ei.
Această scenă este poate momentul central în istoria relaţiei lui Dumnezeu cu poporul său. În perioada Vechiului Testament, Dumnezeu s-a revelat parţial, treptat, aşa cum facem noi toţi în relaţiile noastre personale. I-a trebuit timp poporului ales să dezvolte relaţia lui cu Dumnezeu. Legământul cu Israel a fost ca o perioadă de curtare, o lungă logodnă. Apoi a venit momentul decisiv, momentul căsătoriei, stabilirea unui nou şi veşnic legământ. Stând înaintea Domnului, Maria a reprezentat întreaga omenire. În mesajul îngerului, este ca şi când Dumnezeu a adresat rasei umane o cerere în căsătorie. Şi în numele nostru, Maria a spus da.
În basme, povestea se încheie aici, şi cu toţii „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. În viaţa reală nu este atât de simplu. Pe Maria o aşteptau multe încercări, trăind consecinţele „da”-ului pe care l-a spus Domnului. Simion a profeţit că o sabie îi va străpunge inima. Când Isus avea 12 ani, ea a trăit cel mai urât coşmar al oricărui părinte când, timp de trei zile, copilul a dispărut. Şi după slujirea Lui publică, ea a suferit agonia de a fi martoră la răstignirea şi moartea Lui. În toate încercările ei a rămas fidelă promisiunii ei, susţinută de Duhul tăriei. Şi a fost glorios răsplătită.
Dragi tineri, şi noi trebuie să rămânem fideli „da”-ului pe care l-am spus la oferta de prietenie a lui Dumnezeu. Ştim că El nu ne va părăsi niciodată. Ştim că ne va susţine întotdeauna prin darurile Duhului. Maria a acceptat „cererea în căsătorie” a Domnului în numele nostru. Să ne întoarcem aşadar spre ea şi să îi cerem să ne călăuzească în timp ce ne luptăm să rămânem fideli relaţiei dătătoare de viaţă pe care Dumnezeu a stabilit-o cu fiecare dintre noi. Ea este exemplul şi inspiraţia noastră, ea mijloceşte pentru noi la Fiul ei, şi cu iubire de mamă ne apără de rele.

La Cuvantul Domnului orice se supune pe loc. Dumnezeu creaza totul prin Cuvantul Sau. La Cuvantul Domnului pana si cel mai orgolios pescar Petru a cedat si s-a supus. Si a facut bine. Cine aude Cuvantul Lui Cristos iL urmeaza automat. Pe toti ne cere El in casatorie Domnul insa trebuie numai sa auzim sa sa simtim Cuvantul Sau. (Cei care iL urmeaza sunt si frate si mama si sora … Cat de frumos ! ! Domnul doreste sa fie cu noi).
Creatia prin Cuvantul Domnului este un lucru care la ora actuala depaseste ratiunea umana. Vindecari de genul ia-ti patul si umbla (fara alte trucuri), certarea furtunii, etc nu sunt la indemana omului. Materializarea Cuvantului este un mare mister care este greu si de relatat (mare inspiratie a avut Sf. Matei cand a zis ca „Mai intai a fost Cuvantul„).