Rugăciunea Angelus în Piaţa Domului din Bressanone
03.08.2008, Vatican (Catholica) - Aflat pentru o perioadă de odihnă la Bressanone, oraş din nordul Italiei, în munţii din Alto Adige, Papa Benedict al XVI-lea a recitat duminică, 3 august 2008, antifonul Angelus împreună cu circa 10.000 de credincioşi reuniţi la amiază în Piaţa Domului. Credincioşii l-au întâmpinat cu îndelungi aplauze pe Pontif, care a venit de la Seminarul Major unde este găzduit în perioada de vacanţă. După salutul Episcopului de Bolzano-Bressanone, Mons. Wilhelm Egger, Papa a ţinut o scurtă alocuţiune, mai întâi cu referire la textele Liturghiei duminicale, vorbind liber în limba germană, şi apoi a evocat figura Papei Paul al VI-lea, de la moartea căruia se împlinesc 30 de ani la 6 august. Vă oferim textul alocuţiunii după traducerea Radio Vatican.
Mult iubiţi fraţi şi surori, un cordial bun venit tuturor!
Ţin înainte de toate să spun un cuvânt de profundă mulţumire, mai ales dumneavoastră, Mons. Egger, pentru că aţi făcut posibilă aici această sărbătoare a credinţei şi pentru că aţi dispus ca eu să pot încă o dată să mă întorc în trecutul meu şi în acelaşi timp să merg înainte în viitorul meu. Încă o dată pot petrece vacanţa mea în frumosul Bressanone, acest ţinut unde se împletesc arta şi cultura şi bunătatea umană a lumii: o profundă mulţumire pentru toate acestea!
Fireşte, mulţumesc tuturor acelora care, împreună cu dumneavoastră, au contribuit la a face astfel încât să pot petrece zile de pace şi de seninătate: mulţumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei sărbători! Mulţumesc din inimă autorităţilor oraşului, regiunii şi statului pentru ceea ce au făcut, mulţumesc organizatorilor, voluntarilor care oferă ajutorul lor, medicilor, atâtor persoane care au fost necesare, în special şi forţelor de ordine… fără îndoială am uitat atâtea alte persoane! Pe voi toţi, Domnul să vă răsplătească: sunteţi toţi în rugăciunea mea. Este singurul mijloc pe care îl am pentru a vă mulţumi.
Şi apoi, evident, şi mai ales, mulţumesc bunului Dumnezeu care ne-a dat acest pământ şi care ne-a dat această duminică scăldată de soare. Iată că am ajuns astfel la Liturghia zilei. Prima lectură ne aminteşte că lucrurile cele mai mari ale vieţii noastre nu pot fi achiziţionate nici cumpărate, fiindcă lucrurile cele mai importante şi elementare ale vieţii noastre ne pot fi doar dăruite: soarele şi lumina, aerul pe care îl respirăm, frumuseţea pământului, iubirea, prietenia, însăşi viaţa. Toate aceste bunuri centrale nu le putem cumpăra, ci ne sunt dăruite. Cea de-a doua lectură apoi adaugă că aceasta înseamnă şi că există lucruri pe care nimeni nu ni le poate lua, pe care nici o dictatură, nici o forţă distrugătoare nu ni le poate fura. A fi iubiţi de Dumnezeu care în Cristos ne cunoaşte şi ne iubeşte pe fiecare dintre noi: acest lucru nimeni nu ni-l poate răpi şi cât timp avem aceasta, nu suntem săraci, ci bogaţi.
Evanghelia adaugă un al treilea pas: dacă de la Dumnezeu primim daruri atât de mari, la rândul nostru trebuie să dăruim, în domeniul spiritual, dând bunătate, prietenie, iubire, dar şi în domeniul material: Evanghelia vorbeşte despre împărţirea pâinii. Aceste două lucruri trebuie astăzi să pătrundă în sufletul nostru: trebuie să fim persoane care dăruiesc, pentru că suntem persoane care primesc. Trebuie să dăm şi altora darul bunătăţii, al iubirii şi al prieteniei, dar trebuie să dăm – tuturor celor care au nevoie şi pe care îi putem ajuta – şi daruri materiale şi să căutăm astfel să facem pământul mai uman, adică mai apropiat lui Dumnezeu.
* * *
Acum, dragi prieteni, vă invit să faceţi cu mine pomenirea plină de devoţiune şi filială a Slujitorului lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea, de la moartea căruia, peste trei zile, vom comemora 30 de ani. Era de fapt în seara de 6 august 1978 când Papa Paul al VI-lea şi-a dat duhul său lui Dumnezeu; în seara sărbătorii Schimbării la Faţă a lui Isus, mister de lumină divină care a exercitat mereu un farmec deosebit asupra sufletului său. Ca Păstor suprem al Bisericii, Papa Paul al VI-lea a călăuzit poporul lui Dumnezeu la contemplarea feţei lui Cristos, Răscumpărătorul omului şi Stăpânul istoriei. Şi tocmai orientarea plină de iubire a minţii şi inimii spre Cristos a fost unul din punctele principale de sprijin ale Conciliului Vatican II, o atitudine fundamentală pe care veneratul meu predecesor Papa Ioan Paul al II-lea a moştenit-o şi relansat-o în Marele Jubileu al Anului 2000. În centrul a toate, întotdeauna şi numai Cristos: în centrul Scripturilor Sacre şi al Tradiţiei, în inima Bisericii, a lumii şi a întregului univers. Providenţa Divină l-a chemat pe Giovanni Battista Montini de la catedra de Milano la cea a Romei în momentul cel mai delicat al Conciliului – când intuiţia Fericitului Ioan al XXIII-lea risca să nu capete formă. Cum să nu mulţumim Domnului pentru rodnica şi curajoasa sa acţiune pastorală? Pe măsură ce privirea noastră asupra trecutului devine mai largă şi conştientă, apare din ce în ce mai mare, aş spune aproape supraomenesc, meritul Papei Paul al VI-lea în prezidarea Adunării Conciliului, în a o conduce fericit la termen şi în a stăpâni frământata fază de după Conciliu. Am putea într-adevăr spune, cu apostolul Paul, că harul lui Dumnezeu în el „nu a devenit zadarnic” (cf 1Corinteni 15,10): a valorizat deosebitele sale calităţi de inteligenţă şi iubirea sa pasionată pentru Biserică şi pentru om. În timp ce aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru darul acestui mare Papă, ne angajăm să ne însuşim învăţăturile sale.
În ultima perioadă a Conciliului Vatican II, Papa Paul al VI-lea a dorit să acorde o cinste specială Mamei lui Dumnezeu şi a proclamat-o solemn „Mamă a Bisericii” (cf Insegnamenti, II [1964], 675). Către ea, Mama lui Cristos, Mama Bisericii, Mama noastră, ne îndreptăm acum prin rugăciunea Angelus.
