Sărbătoarea Schimbării la Faţă celebrată la Cluj şi Floreşti
09.08.2008, Cluj (Catholica) - Catedrala greco-catolică Schimbarea la Faţă din Cluj-Napoca şi serbat în ziua de miercuri, 6 august 2008, hramul. În aceeaşi zi s-au împlinit 6 ani de la ceremonia intronizării pe Scaunul Episcopal al Eparhiei de Cluj-Gherla a Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu. La Sfânta Liturghie arhierească, prezidată de Episcopul eparhial cu această ocazie, au participat 15 călugări şi călugăriţe din Comunitatea Piccola Famiglia della Risurrezione din Linaro, Italia, aflaţi în vizită la Episcopia de Cluj-Gherla. Împreună cu PS Florentin, au concelebrat Mons. Mihai Todea, Vicar general, pr. Cristian Sabău, protopop de Cluj, pr. Anton Crişan, Vicar cu preoţii şi rector al Catedralei, pr. paroh Teodor Lazăr şi pr. Iosif Irimieş. În cadrul celebrării liturgice a fost hirotonit preot diaconul Mihai Trif, absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul”. În cuvântul de învăţătură, PS Florentin a explicat evanghelia sărbătorii, oprindu-se asupra momentului în care Isus s-a schimbat la faţă înaintea celor trei apostoli.
„Este un moment deosebit, în care nu Isus Hristos este Cel care s-a schimbat, ci este harul care a deschis ochii spirituali ai apostolilor, ca să-L poată vedea pe Mântuitorul Isus Hristos aşa cum El era întotdeauna, în lumina divinităţii Sale. Este momentul revelaţiei Fiului în lumina dumnezeirii Spiritului Sfânt, pe care Tatăl, apoi, o va confirma în faţa apostolilor. Pentru o clipă, apostolii au viziunea umanităţii glorificate, acea glorie menită să rămână în memoria lor, mai cu seamă atunci când vor trebui să dea examenul Crucii, adică să vadă umanitatea răstignită, să-şi aducă aminte că în această umanitate răstignită este şi divinitatea strălucitoare, aşa cum ei au văzut-o pe Muntele Tabor. Este o prefigurare a gloriei la care şi ei sunt chemaţi, gloria vieţii veşnice, în acea lumină care îi va învălui pe toţi cei care vor participa la Ospăţul Învierii”.
Sărbătoarea Schimbării la Faţă a continuat în localitatea Floreşti de lângă Cluj-Napoca, unde a fost sfinţită piatra de temelie a unei noi biserici. În după-masa zilei de 6 august, PS Florentin, Mons. Mihai Todea, pr. Cristian Sabău, pr. Anton Crişan, alţi preoţi invitaţi şi comunitatea greco-catolică păstorită de pr. paroh Marius Ungureşan şi pr. vicar parohial Bogdan Blaga, s-au rugat Paraclisul Maicii Domnului în biserica Sf. Nicolae din localitatea Floreşti. După rugăciune, PS Florentin a rostit un cuvânt despre Preasfânta Fecioară Maria, Mama Cuvântului Întrupat, Mama lui Dumnezeu, cea a cărei mijlocire este invocată în mod special în această perioadă a postului consacrat ei de către Biserică. În continuare, toţi cei prezenţi, între care şi primarul localităţii Floreşti, s-au deplasat la Cetatea Fetei, un cartier din apropiere, unde a avut loc sfinţirea locului pe care se va ridica o biserică cu hramul Ss. Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan.
La eveniment au participat şi cei 15 călugări şi călugăriţe din Linaro, eremiţi care au ca centru al vieţii lor rugăciunea – cel puţin 8 ore de rugăciune pe zi, şi în timpul lucrului şi în timp ce zugrăvesc icoane. PS Florentin a încredinţat rugăciunilor lor biserica ce se va construi în Floreşti, invitându-i să fie prezenţi şi la binecuvântarea noului lăcaş de cult. Pr. abate a luat şi el cuvântul, arătând că: „Un popor trăieşte din atâtea realităţi, dar dacă nu are un loc de rugăciune, trăieşte fără inimă, fără un suflet. Biserica este poarta care deschide cerul, este locul în care experimentăm invizibilul, este locul transfigurării umanităţii noastre şi a naturii noastre”. Cei 15 călugări îşi vor continua vizita în România, la mănăstirile ortodoxe din Bucovina şi Moldova, urmând ca duminică, 10 august, să fie prezenţi la sfinţirea unei noi biserici greco-catolice în Turda.



