Deschiderea anului şcolar la Seminarul Teologic din Bacău
18.09.2008, Bacău (Catholica) - La sediul Seminarului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Bacău a avut loc deschiderea oficială a anului şcolar 2008-2009 în ziua de luni, 15 septembrie 2008. La această festivitate au fost prezenţi reprezentanţi din partea Primăriei, Consiliului Local, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, superiorii şi formatorii împreună cu cadrele didactice şi personalul auxiliar care se ocupă de educaţia şi buna dezvoltare umană, intelectuală şi spirituală a celor 95 de seminarişti şi 341 de elevi ai liceului. Evenimentul a fost marcat de prezenţa PS Aurel Percă, care a prezidat sfânta Liturghie de deschidere a noului an, informează Ercis.ro.
În omilia sa, Preasfinţitul a făcut o paralelă între suferinţele îndurate de Sfânta Fecioară Maria, ca mamă a lui Isus, şi crucea pe care creştinul şi bineînţeles elevul o poartă zi de zi. De asemenea, făcând referinţă la a doua lectură (Ef 3,14-19), Episcopul a insistat asupra importanţei pe care o are virtutea ascultării în formarea umană, intelectuală şi spirituală a seminariştilor şi a elevilor, amintind de exemplul lui Cristos care a ştiut să asculte de Tatăl său. După terminarea Sfintei Liturghii s-au prezentat mesajele din partea autorităţilor locale prezente care au apreciat calitatea învăţământului din această instituţie şi care au asigurat pe mai departe de sprijinul şi colaborarea lor.
În mesajul său de deschidere a noului an şcolar, directorul noului Colegiu Naţional Catolic „Sf. Iosif”, pr. dr. Anton Săboanu, pe lângă mulţumirile aduse participanţilor, a precizat: „De-a lungul anilor de când lucrez în învăţământ, am studiat, am parcurs tot felul de materiale, legi, statute, proiecte de legi cu privire la învăţământ, dar nicăieri nu am găsit cuvântul iubire. Or, fără iubire orice activitate, dar mai ales munca de formare a noilor generaţii devine ineficientă. De aceea îmi permit să cer profesorilor să-şi iubească profesia, misiunea pe care o au; copiii, tinerii sunt un mare dar, o minune a lui Dumnezeu şi a lucra cu acest `dar` al lui Dumnezeu implică o mare responsabilitate… Cer seminariştilor să-şi iubească propria vocaţie, idealul pe care îl au in viaţă. Cer elevilor să-şi iubească propria viaţă şi să caute să-i dea sens şi profunzime prin studiu şi formare. Şi dacă nu cer prea mult, să ne iubească puţin şi pe noi cei care lucrăm la modelarea şi edificarea lor. În felul acesta, dacă fiecare dintre noi, indiferent de rolul sau activitatea pe care o desfăşoară, pune un pic de suflet, o picătură de iubire, munca pe care o vom depune în acest an şcolar va da roade”.
În încheiere, Preasfinţitul a transmis tuturor salutul şi binecuvântarea Episcopului Petru Gherghel şi l-a prezentat oficial pe pr. Cristian Ignat care va activa ca formator în Seminarul din Bacău.



