Răul în lume şi Neprihănita Zămislire
08.12.2008, Vatican (Catholica) - Mii de credincioşi, romani şi pelerini, profitând şi de vremea frumoasă, s-au reunit luni la ora 12 în Piaţa Bazilicii San Pietro ca să asculte cuvântul Succesorului lui Petru şi pentru ca să se roage împreună antifonul marian „Îngerul Domnului” în solemnitatea „Neprihănitei Zămisliri”. Pontiful a explicat semnificaţia sărbătorii plecând de la prezenţa răului în lume, datorată păcatului originar, de care Preasfânta Fecioara Maria a fost scutită încă din prima clipă a zămislirii ei. Iată alocuţiunea Papei în traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori!
Misterul Neprihănitei Zămisliri a Mariei, pe care astăzi îl celebrăm solemn, ne aminteşte două adevăruri fundamentale ale credinţei noastre: înainte de toate păcatul originar şi apoi biruirea lui de către harul lui Cristos, biruinţă ce străluceşte în mod sublim în Preasfânta Maria. Existenţa a ceea ce Biserica numeşte „păcat originar” este din nefericire de o evidenţă covârşitoare, chiar numai dacă privim în jurul nostru şi înainte de toate înlăuntrul nostru. Experienţa răului este de fapt atât de consistentă, încât se impune de la sine şi suscită în noi întrebarea: de unde provine? Mai ales pentru unul care crede, interogativul este încă şi mai profund: dacă Dumnezeu, care este Bunătate absolută, a creat totul, de unde vine răul?
Primele pagini ale Bibliei (Geneza 1-3) răspund tocmai la această întrebare fundamentală, care interpelează fiecare generaţie, prin povestirea creaţiei şi a căderii strămoşilor: Dumnezeu a creat totul pentru existenţă, în special a creat fiinţa umană după propriul său chip; nu a creat moartea, dar aceasta a intrat în lume din invidia diavolului (cf Înţelepciunea 1,13-14; 2,23-24) care, răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, a atras în cursă şi oamenii, ducându-i la răzvrătire. Este drama libertăţii, pe care Dumnezeu o acceptă până la capăt din iubire, promiţând însă că va fi un fiu de femeie care va strivi capul şarpelui străvechi (Geneza 3,15).
Încă de la început, deci, „sfatul etern” cum ar spune Dante, are un „termen fix” (Paradis, XXXIII,3): Femeia predestinată să devină mamă a Răscumpărătorului, mamă a Aceluia care s-a umilit până la extrem pentru a ne conduce din nou la demnitatea noastră originară. Această Femeie, în ochii lui Dumnezeu, are dintotdeauna un chip şi un nume: „plină de har” (Luca 1,28), cum a chemat-o Îngerul vizitând-o la Nazaret. Este noua Evă, mireasă a noului Adam, destinată să fie mamă a tuturor celor răscumpăraţi. Aşa scria Sfântul Andrei Cretanul: „Theotokos, Născătoarea de Dumnezeu – Maria, refugiul comun al tuturor creştinilor, a fost cea dintâi care a fost eliberată de căderea primitivă a primilor noştri strămoşi” (Omilia IV asupra Naşterii, PG 97, 880 A). Şi liturgia de astăzi afirmă că Dumnezeu a „pregătit un lăcaş vrednic Fiului său şi, în vederea meritelor morţii Lui, a ferit-o de orice pată de păcat” (Rugăciunea zilei).
Preaiubiţilor, în Maria Neprihănită, noi contemplăm reflectarea Frumuseţii care mântuieşte lumea: frumuseţea lui Dumnezeu care străluceşte pe chipul lui Cristos. În Maria această frumuseţe este cu totul pură, liberă de orice trufie şi prezumţie. Astfel Fecioara s-a arătat Sfintei Bernadeta, acum 150 de ani, la Lourdes, şi astfel este venerată în atâtea sanctuare. Astăzi, după amiază, potrivit tradiţiei, şi eu îi voi aduce omagiu la monumentul dedicat ei în Piazza di Spagna. Să o invocăm acum pe Fecioara Neprihănită, reluând cu rugăciunea Îngerul Domnului cuvintele Evangheliei, pe care liturgia de azi le propune pentru meditaţia noastră.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
