Cum au petrecut catolicii din India Crăciunul
10.01.2009, Roma (Catholica) - Biserica din India a primit cu bucurie cuvintele Papei care au exprimat încă o dată solidaritate cu situaţiile dificile pe care le-a traversat. Perioada Crăciunului a stat şi ea sub semnul ameninţărilor care, din fericire, nu au fost puse în practică. Violenţele din partea integralismului hinduist au declanşat în lunile trecute o autentică persecuţie anticreştină, provocând indignarea întregii lumi şi mare preocupare din partea Papei Benedict al XVI-lea şi a Bisericii. Circa 13 mii de credincioşi din Orissa au participat la celebrările din perioada Crăciunului, în tabăra de refugiaţi unde se află şi în prezent, în aşteptarea stării de normalitate pe care guvernul a promis să o restabilească cât mai curând. Despre actuala situaţie, a vorbit pentru Radio Vatican Episcopul Felix Anthony Machado al Diecezei indiene Nashik.
„Situaţia s-a îmbunătăţit, dar cei care au fost constrânşi să fugă din calea violenţelor trăiesc încă sub semnul spaimei. Chiar dacă guvernul spune că acum există siguranţă, trebuie înţeles faptul că, după tot ceea ce s-a întâmplat, nu este uşor pentru aceste persoane să se reîntoarcă imediat la casele lor. Acum câteva zile, Curtea Supremă din India a cerut ca statul Orissa să continue garantarea securităţii pentru minorităţile religioase. Aceasta este, desigur, o decizie foarte bună, căci o sentinţă a Curţii Supreme trebuie respectată, dar nu ştim ce se va întâmpla în viitor. În prezent se dă prioritate ştirilor legate de atentatele de la Mumbai, de efectele acestora, făcându-se simţită umbra războiului”.
În acest context, „Biserica face tot posibilul pentru a evita conflictele şi a promova pacea. Noi suntem întotdeauna în favoarea păcii, a libertăţii religioase, a dialogului autentic, nu doar al celui redus la cuvinte. Personal mă întâlnesc cu mulţi hinduişti în Dieceza mea, mulţi sunt părinţi ai copiilor care frecventează şcolile noastre sau persoane care sunt îngrijite în spitalele noastre şi aceştia spun că Biserica sprijină cu adevărat pacea, dialogul şi libertatea religioasă. Calea Bisericii este aşadar foarte clară. Pentru noi nu există răzbunarea – căci cuvântul `răzbunare` nu se află în Evanghelie. Suntem şi vom rămâne mereu în favoarea reconcilierii şi vrem să facem tot ce ne stă în putinţă pentru construirea păcii”.
Legat de felul în care au petrecut Crăciunul credincioşii catolici din India, Episcopul Felix Anthony Machado a declarat: „Un pas important făcut de credincioşi a fost acela al petrecerii Crăciunului în mod simplu. Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei pentru noi şi am exprimat această bucurie în cadrul Sfintelor Liturghii, dar am redus celebrările externe, cele legate de mâncare, de dans, de împodobirea caselor. În Dieceza pe care o păstoresc am invitat lideri civili şi religioşi; ne-am rugat împreună şi am reflectat asupra celor întâmplate la Kandhamal, în Orissa, şi asupra actelor de terorism de la Mumbai, iar lumea a înţeles că nu violenţa este calea ce trebuie urmată. În Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii, dar şi în discursul de joi dimineaţă adresat Corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, Papa Benedict al XVI-lea a denunţat din nou atacurile împotriva comunităţilor creştine din India. Cuvintele Sfântului Părinte sunt foarte încurajatoare pentru noi, căci nu putem accepta astfel de injustiţii şi sperăm ca acestea să nu se mai repete”.
