Indulgenţă plenară cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor
10.01.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea acordă indulgenţă plenară credincioşilor care participă la cea de-a VI-a Întâlnire Mondială a Familiilor ce va avea loc la Ciudad de Mexico, în perioada 13-18 ianuarie 2009, cu tema: „Familia, formatoare de valori umane şi creştine”. Penitenţeria Apostolică a publicat sâmbătă, 10 ianuarie, respectivul decret, amintind că indulgenţa se poate obţine în condiţiile obişnuite, adică: Spovadă, Împărtăşanie şi rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte, cu sufletul liber de ataşamentul faţă de orice fel păcat. De indulgenţa plenară vor putea beneficia, în aceleaşi condiţii, şi credincioşii din întreaga lume, dacă – uniţi în spirit şi cuget cu participanţii la evenimentele din Ciudad de Mexico – vor recita în familie Tatăl Nostru, Crezul şi alte rugăciuni, mai ales în momentele în care cuvintele şi mesajele Sfântului Părinte vor fi transmise prin Radio şi Televiziune.
Decretul aminteşte că familia, „instituită de Dumnezeu însuşi”, „trebuie să exercite fără încetare, până la sfârşitul timpurilor, îndatorirea principală de a educa noile generaţii în spiritul binelui natural şi supranatural, astfel încât să le susţină şi să le ajute la formarea personalităţilor, în armonie cu valorile, pentru ca acestea să devină apte să îşi modeleze propria viaţă după exemplul lui Cristos”. La rândul lor, se adaugă, „Biserica şi Statul trebuie să colaboreze împreună pentru a atinge aceste intenţii la care se aspiră – prin intermediul şcolilor, al parohiilor şi al diferitelor grupuri ecleziale – fiecare potrivit propriilor caracteristici”. „Din păcate se constată că în timpul prezent, poate şi mai mult decât în trecut, se duce o viaţă care în practică se distanţează de ceea ce se concepe în teorie, şi tocmai din această cauză se doreşte ca Cea de-a VI-a Întâlnire Mondială în oraşul Ciudad de Mexico, din 13 până în 18 ianuarie, să reverse în familiile creştine forţa pentru a transmite cu sfinţenie viitoarelor generaţii principiile corecte ale conştiinţei, care trebuie cultivate cu ajutorul harului lui Dumnezeu. De aceea, la Întâlnirea iminentă familia va fi luată în considerare în aspectul doctrinar şi în acţiunea apostolică proprii lor; în mod special cu care ea proclamă, apără şi se îngrijeşte să ducă la desăvârşire bunurile, sau valorile, umane şi creştine.”

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea