Unitatea, un dar care vine de sus (II)

17.01.2009, Roma (Catholica) - Publicăm în continuare interviul dat de Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, în vederea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor şi apărut în al şaptelea număr al revistei Paulus (ianuarie 2009), dedicat temei „Caracteristica esenţială a sfântului Paul: a fi apostol”. Interviul, luat înainte ca prelatul să meargă la Moscova pentru funeraliile Patriarhului Alexei al II-lea, a apărut tradus de pr. Mihai Pătraşcu pe Ercia.ro. Astăzi ultima parte.

– În jurul cristologiei există un consens general, în timp ce sunt încă deschise chestiunile ecleziologice: slujirea petrină pentru fraţii ortodocşi, fundamentul episcopal pentru fraţii reformaţi.- Da, pentru aceasta ecleziologia este în centrul dialogului nostru. Cu ortodocşii împărtăşim aproximativ aceeaşi ecleziologie sacramentală şi episcopală, şi actualmente ne concentrăm asupra primatului petrin. Am început să discutăm despre asta deja la întâlnirea de la Ravenna şi ne pregătim pentru un nou pas foarte important: un document care trebuie prezentat la următoarea şedinţă plenară din Cipru cu privire la rolul Episcopului de Roma în comuniunea universală din primul mileniu. Cu protestanţii există câteva apropieri, dar e vorba de cu totul altă ecleziologie… succesiunea apostolică a episcopilor este numai vârful aisbergului. Mai întâi trebuie tratate fundamentele ecleziologiei. Dar deocamdată dialogul nu este foarte uşor. Aşadar, în faţa diferenţelor trebuie să ne amintim că dialogul cere multă răbdare şi că răbdarea este sora cea mică a speranţei.

– În cartea dumneavoastră Căile unităţii aţi scris că progresul ecumenic este încredinţat convertirii nu a celuilalt la sine, ci a fiecăruia la Cristos: fără aceasta, oricine este suficient de inteligent să prelungească de-a lungul secolelor lanţul obiecţiilor. Ce este ecumenismul spiritual?- Faptul că ecumenismul spiritual este adevărata inimă a ecumenismului l-a subliniat Conciliul al II-lea din Vatican şi este şi convingerea mea personală. Pentru că unitatea în Biserică nu este ceva ce noi putem face sau organiza la birou. Unitatea Bisericii este un dar, un cadou care ne vine de sus. Şi de aceea ecumenism înseamnă a ne însuşi rugăciunea lui Isus, pentru ca toţi să fie una. Ecumenism înseamnă a cere acest dar în numele lui Isus. Înseamnă a ne ruga şi a celebra împreună – dacă nu euharistia – desigur cuvântul lui Dumnezeu, chiar şi în timpurile liturgice şi în sărbătorile comune. Înseamnă că putem colabora în diakonia, adică în slujirea altora în domeniul social şi educativ. Există multe lucruri pe care le putem face împreună, dar mai ales acum – după acest Sinod despre Cuvântul lui Dumnezeu – este foarte important să citim, să medităm şi să ne rugăm împreună Biblia. Cu privire la cuvântul lui Dumnezeu ne-am despărţit şi cu privire la cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ne reunim din nou. Sinodul despre Cuvântul lui Dumnezeu mi s-a părut fundamental pentru un ecumenism realist. Este un ecumenism în sens spiritual – reafirm – pentru că toate iniţiativele care se pot şi trebuie să se facă vor da rod numai dacă provin dintr-o profundă realitate spirituală: unitatea cu Cristos. Cu cât suntem mai reuniţi cu Cristos, cu atât vom fi mai reuniţi şi cu alţii.

– Euharistia, sacrament al unităţii, este un alt centru al reflecţiei teologice pe care o faceţi: un punct de sosire sau un mijloc concret pentru a face vizibilă unitatea în unicul Domn?- Euharistia nu este numai o celebrare individuală, ci este celebrarea comunitară a Bisericii, conform unui principiu care provine de la sfântul Paul. În Biserica antică se participa la euharistie în comunitatea de care se aparţinea: era un semn al unităţii lor intime. Şi pentru noi, astăzi, celebrarea euharistiei aprofundează această unitate, şi astfel ea este semn şi instrument. Ce este euharistia? Unde se poate celebra euharistia? Sunt întrebări care trebuie aplicate şi pentru preoţie. Pentru aceasta, deocamdată, noi şi toate Bisericile orientale din primul mileniu suntem convinşi că, în stare de despărţire şi de schismă, euharistia comună din păcate nu este posibilă. Dar trebuie să facem tot posibilul pentru ca să devină posibilă. Înainte de orice euharistie ne rugăm pentru această unitate şi pentru pacea Bisericii şi acest lucru este, după părerea mea, cu adevărat esenţial.