Clipul pro-life cu Obama nu a fost difuzat de NBC
02.02.2009, Chicago (Catholica) - O reclamă ce promovează potenţialul tuturor vieţilor omeneşti nu a fost difuzată de NBC în timpul finalei Super Bowl pe motiv că implică „propagandă politică”. După câteva zile de negocieri, reprezentantul NBC din Chicago a anunţat miercurea trecută organizaţia Catholic Vote de decizia de a nu difuza reclama care îl prezintă pe preşedintele Barack Obama ca făt (imagini cu ultra-sunete) şi se încheie cu sloganul: „Viaţa: Imaginaţi-vă potenţialul”.
Brian Burch, preşedinte al organizaţiei Catholic Vote, a spus că „nu există nimic ce se poate obiecta la această reclamă pozitivă, ce susţine viaţa”. NBC a refuzat şi o reclamă promovată de PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) pe motivul că „nivelul de sexualitate depăşeşte standardele noastre”, indicând apoi ce părţi ar trebui eliminate. Canalul de televiziune NBC, susţine Brian, „pretinde că nu acceptă reclame ce fac propagandă unor idei, dar nu e adevărat. Ar fi difuzat reclama PETA dacă s-ar fi redus puţin din nota sexuală. Scopul reclamei noastre este de a răspândi un mesaj de speranţă despre potenţialul fiecărei vieţi umane, inclusiv cea a preşedintelui Barack Obama. Vom căuta mai departe noi alternative pentru difuzare a reclamei în următoarele săptămâni.”
Clipul a fost lansat în preajma inaugurării mandatului noului preşedinte american. A stârnit un mare interes pe internet, astăzi având peste un milion de vizionări pe YouTube. Poate fi urmărit şi mai jos (click pe pătratul negru cu HQ dacă doriţi să îl vedeţi la calitate mai bună). Textul clipului este următorul: „Viitorul acestui copil este o familie dezmembrată. Va fi abandonat de tatăl său. Mama lui se va lupta singură să îl crească. În ciuda greutăţilor pe care le va înfrunta, acest copil va deveni primul preşedinte afro-american. Viaţa. Imaginaţi-vă potenţialul.”
Video
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
Viaţa. Imaginaţi-vă potenţialul.
