PS Damian Cornel în vizită pastorală la Craiova
17.03.2009, Bucureşti (Catholica) - Continuând vizitarea parohiilor Arhidiecezei de Bucureşti în timpul Anului Pastoral dedicat Sfântului Apostol Paul, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, a poposit duminică, 15 martie, în parohia „Toţi Sfinţii” din Craiova. Preasfinţia Sa, citim pe ARCB.ro, a prezidat Sfânta Liturghie a comunităţii de la 11.30, însoţit la Sfântul Altar de pr. Beşleagă Petru, parohul comunităţii, de pr. Râtan Ionel, decan de Craiova, de pr. Gheorghe Coşa, paroh de Slatina şi de pr. Ţurcanu Petrică, de la parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” din Piteşti. La această celebrare au participat un număr mare de credincioşi ai comunităţii craiovene.
În predica pe care a rostit-o în timpul Sfintei Liturghii, PS Cornel Damian a amintit de recentul său pelerinaj în Turcia, în cadrul întâlnirii organizate de Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene. Relatând din experienţa avută cu acea ocazie, Preasfinţia Sa a arătat că în zona Antiohiei, unde odinioară erau comunităţi de bază ale creştinismului, astăzi au mai rămas doar rămăşiţe abia vizibile ale creştinismului. Totodată, Episcopul a lansat un apel, ca să se evite un asemenea deznodământ şi în comunităţile noastre. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Cornel a ţinut prima cateheză pentru familii din itinerariul catehetic paulin, vorbindu-le celor prezenţi despre Acvila şi Priscila, despre felul cum l-au primit aceştia pe Sfântul Paul şi cum şi-au continuat în mod exemplar viaţa creştină. La încheierea catehezei, Preasfinţitul Cornel a răspuns cu disponibilitate întrebărilor pe care i le-au pus câţiva dintre cei prezenţi. Credincioşii parohiei „Toţi Sfinţii” din Craiova şi-au exprimat speranţa că PS Cornel Damian va reînnoi cât de curând vizita sa în parohia craioveană.

