Acesta este Trupul meu, dat pentru voi!
10.04.2009, Bucureşti (Catholica) - Timpul de la Liturghia de seară din Joia Sfântă a Cinei Domnului până în seara Duminicii Învierii este numit „triduum-ul Celui Răstignit, al Celui Înmormântat şi al Celui Înviat”. Triduum-ul pascal este astfel timpul cel mai sfânt al anului liturgic, timp în care celebrăm misterele centrale ale mântuirii noastre: pătimirea, moartea şi învierea lui Cristos. Acest timp sfânt s-a început la Catedrala Sf. Iosif în seara zilei de joi, 9 aprilie 2009, la ora 18.30 prin celebrarea Cinei Domnului. Alături de păstorii de la altar au fost prezenţi şi credincioşi care au dorit să înceapă în mod solemn, aşa cum recomandă Sfânta Maică Biserică, zilele sfinte ale Patimii, Morţii şi Învierii lui Cristos.
După ritualul începutului, citim pe ARCB.ro, toţi cei prezenţi au cântat imnul Mărire fiind acompaniaţi de sunetul clopotelor care au tăcut din momentul terminării imnului şi vor bate din nou la intonarea aceluiaşi imn în vigilia pascală; clopotele au fost înlocuite de toacă. De asemenea toate cântările din cadrul liturghiei au fost cântate a capella, fără să fie însoţite de orgă. După citirea Cuvântului lui Dumnezeu a urmat apoi omilia Preasfinţitului Cornel prin care a îndreptat sufletele tuturor celor prezenţi spre marile mistere care sunt amintite la această Sfântă Liturghie: instituirea Preasfintei Euharistii, instituirea Preoţiei şi porunca Domnului referitoare la iubirea fraternă.
Urmând această poruncă a dragostei dată de Cristos, Episcopul Cornel a spălat şi a sărutat picioarele a 12 bărbaţi aleşi dintre membrii comunităţii Catedralei. Prin acest rit Păstorul a dorit să urmeze exemplul lui Cristos care în seara Cinei de Taină a spălat picioarele apostolilor săi, arătând astfel că a venit „nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji” (Mt 20,28). După Rugăciunea universală ascultând de porunca lui Cristos: „Faceţi aceasta în amintirea mea” a urmat liturgia euharistică iar toţi cei prezenţi au trăit momentele consacrării cu o intensitate maximă: Cristos, om şi Dumnezeu, prezent cu adevărat pe altar sub chipul pâinii şi al vinului a umplut inimile tuturor cu o bucurie nespusă.
După ce Cristos i-a întărit pe credincioşii găsiţi vrednici ca să ia parte la ospăţul său, a urmat apoi rugăciunea de după împărtăşanie la sfârşitul căreia Preasfântul Sacrament a fost tămâiat şi purtat acoperit cu un văl în capela de la intrarea în Catedrală unde va putea fi adorat de către toţi cei care doresc să îi ofere Domnului minute din viaţa lor. După încheierea Sfintei Liturghii a Cinei Domnului preoţii împreună cu credincioşii au continuat adoraţia în faţa Preasfântului Sacrament până la miezul nopţii dăruind astfel timpul lor celui care ne-a dat totul din dragoste pentru noi.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea