Biserica poate contribui la pacea în Orientul Mijlociu
09.05.2009, Vatican (Catholica) - Ieri dimineaţă, în timpul zborului de la Roma spre capitala Iordaniei, Amman, Papa Benedict al XVI-lea a acordat un scurt interviu jurnaliştilor care l-au însoţit în avion. Serviciul de ştiri al Vaticanului a oferit o transcriere a întrebărilor şi răspunsurilor. Mai jos aveţi primele două întrebări (nu apare notat cine le-au pus).
– Această călătorie are loc într-un moment foarte delicat pentru Orientul Mijlociu. Există puternice tensiuni, şi în timpul crizei din Gaza s-a speculat că nu ar mai trebui să faceţi această vizită. Totodată, la câteva zile după pelerinajul Dvs, liderii politici ai Israelului şi Autorităţii Palestiniene se vor întâlni cu preşedintele american Obama. Credeţi că puteţi contribui la procesul de pace care pentru moment pare a se fi împotmolit?
– Fără îndoială intenţionez să contribui la pace, nu ca persoană individuală, ci în numele Bisericii Catolice, al Sfântului Scaun. Nu suntem o putere politică, ci mai degrabă o forţă spirituală, iar această forţă spirituală este o realitate ce poate contribui la procesul de pace. Pot să îmi imaginez această contribuţie la trei niveluri. Mai întâi, ca şi credincioşi, noi suntem convinşi că rugăciunea are o putere reală. Ea deschide lumea spre Dumnezeu. Suntem convinşi că Dumnezeu ascultă şi că El poate acţiona în istorie. Cred că dacă milioane de oameni – de credincioşi – se roagă, aceasta reprezintă o putere influentă, care poate să contribuie la progresul păcii.
În al doilea rând, noi încercăm să ajutăm la formarea conştiinţelor. Conştiinţa este capacitatea omului de a percepe adevărul, dar interese particulare blochează adesea această capacitate şi este dificil să ne eliberăm singuri de aceste interese, să ne deschidem adevărului şi valorilor adevărate. Una dintre datoriile Bisericii este de a ne ajuta să recunoaştem adevăratele criterii, adevăratele valori, să ne eliberăm de interese particulare. Cât priveşte al treilea punct, aş spune că tocmai pentru că nu suntem o instituţie politică este mai uşor pentru noi, inclusiv în lumina credinţei, să vedem adevăratele criterii, să îi ajutăm pe oameni să înţeleagă ce contribuie la pace, să vorbim raţiunii, să sprijinim poziţiile cu adevărat rezonabile. Am făcut deja toate acestea şi dorim să facem la fel şi pe viitor.
– Ca teolog, aţi reflectat în particular asupra rădăcinilor comune care îi unesc pe creştini şi pe evrei. Cum este posibil ca, în ciuda eforturilor de dialog, să mai aibă loc neînţelegeri? Cum vedeţi viitorul dialogului dintre cele două comunităţi?
– Important este faptul că avem în fapt aceleaşi rădăcini, aceleaşi cărţi ale Vechiului Testament, care este – pentru evrei şi pentru noi – Cartea Revelaţiei. Dar evident, după 2000 de ani de istorie diferită, chiar separată, nu este surprinzător că apar neînţelegeri. S-au format tradiţii foarte diverse de interpretare, limbaj şi gândire – ceea ce am putea numi „universuri semantice” foarte diferite – astfel că aceleaşi cuvinte au semnificaţii diferite în fiecare tradiţie. Prin folosirea acestor cuvinte, care de-a lungul istoriei au prins sensuri diferite, se nasc – după cum ne-am aştepta – neînţelegeri. Trebuie să facem tot posibilul pentru a învăţa limbajul celuilalt, şi mie mi se pare că facem mari progrese în acest sens.
Astăzi este posibil pentru tineri, viitorii profesori de teologie, să studieze la Ierusalim, la Universitatea Ebraică; iar evreii au contacte academice cu noi. Astfel, aceste „universuri semantice” s-au întâlnit. Învăţăm unii de la alţii şi progresăm pe drumul adevăratului dialog. Învăţăm unii de la alţii şi sunt sigur că facem progrese. Aceasta va ajuta şi pacea şi, şi mai important, iubirea reciprocă.
