BRU condamnă epurarea culturală şi religioasă dorită de BOR
05.10.2009, Blaj (Catholica) - Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a primit cu îngrijorare comunicatul Patriarhiei Romane din 29 septembrie 2009, care incită la ură interconfesională şi susţine procesul de epurare culturală şi religioasă la care Biserica Greco-Catolică este supusă in România. Comunicatul menţionat afirma că Biserica Greco-Catolică ar dori „să intre în proprietatea lăcaşurilor de cult ortodoxe cu speranţa acaparării credincioşilor ortodocşi care le frecventează”, ca apoi să concluzioneze că Patriarhia Română va continua „să sensibilizeze autorităţile de Stat pentru adoptarea unor măsuri legislative şi a unor soluţii practice de rezolvare a neînţelegerilor patrimoniale dintre cele două Biserici româneşti în conformitate cu realitatea confesională din teritoriu”.
„Realitatea confesională din teritoriu”, la care Patriarhia Română face referire, este rezultatul a 40 de ani de persecuţie comunistă îndreptată împotriva Bisericii Greco-Catolice, urmaţi de încă 20 de ani în care comunitatea greco-catolica este supusă unui proces sistematic de epurare culturală şi religioasă în România. Dintre acţiunile de după căderea comunismului întreprinse în vederea eliminării Bisericii Greco-Catolice din viaţa religioasă românească amintim: hărţuirea, intimidarea, ameninţarea chiar cu moartea a credincioşilor greco-catolici pentru a nu-şi declara şi manifesta apartenenţa confesională; intimidarea şi batjocorirea copiilor greco-catolici în şcoli; refuzul în multe localităţi al preoţilor ortodocşi de a permite înmormântarea greco-catolicilor în cimitire; terorizarea psihologică a comunităţilor greco-catolice chiar şi acolo unde i-am lăsat pe fraţii ortodocşi în bisericile noastre; incitarea la ură împotriva greco-catolicilor prin discursuri politice sau religioase; intimidarea şi agresarea fizică a preoţilor greco-catolici; biserici greco-catolice ţinute închise în timp ce credincioşii noştri se roagă în stradă, şcoli, centrale termice sau case particulare; demolarea sau distrugerea de biserici greco-catolice; refuzul autorităţilor Statului Roman de a aplica hotărâri judecătoreşti care sunt în favoarea noastră.
Intenţia declarată, în prag de alegeri prezidenţiale, a Bisericii Ortodoxe majoritare de a susţine legiferarea efectelor acestor acţiuni îndreptate contra Bisericii Greco-Catolice minoritare este îngrijorătoare. La 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi de la repunerea în legalitate a Bisericii noastre, este greu de înţeles de ce Patriarhia Română continuă să atace dreptul de proprietate al Bisericii Greco-Catolice, iar prin dezinformare să instige opinia publică la ură împotriva credincioşilor greco-catolici, prezentându-i drept acaparatori de biserici şi credincioşi ortodocşi. Biserica Greco-Catolică revendică în instanţă doar acele lăcaşuri de cult şi proprietăţi de care a fost deposedată abuziv în 1948 de către Statul comunist. Recursul la justiţie este soluţia adoptată de Biserica Greco-Catolică pentru a-şi intra în drepturi ca urmare a refuzului Statului Român să repare nedreptatea din 1948, precum şi a refuzului Bisericii Ortodoxe Române la orice formă de colaborare pentru a rezolva această situaţie.
Biserica Greco-Catolică a făcut dovada bunei credinţe oferind puţinele biserici pe care le-a recuperat pentru celebrări alternative comunităţilor ortodoxe acolo unde acestea nu au biserică proprie. Din păcate, Patriarhia Română refuză această soluţie, deşi în Europa de Vest nu găseşte nici o piedică să celebreze servicii religioase alternative în bisericile pe care Biserica Catolică i le pune la dispoziţie. Statul Român are obligaţia, competenţa şi datoria morală de a legifera restituirea proprietăţilor confiscate de la Biserica Greco-Catolică de către regimul comunist. Cerem politicienilor români să nu facă din încălcarea dreptului de proprietate şi libertate religioasă un subiect de campanie electorală. Epurarea culturală şi religioasă la care Biserica Greco-Catolică şi credincioşii ei sunt supuşi în România trebuie să înceteze, lăsând loc democraţiei autentice în care principiile statului de drept să prevaleze. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Majore – Blaj)
Credinciosii greco-catolici din Deva sunt intru totul de acord cu pozitia exprimata in comunicat. Am transmis acest comunicat organizatiilor internationale la care personal sunt parte: Consiliului Pontifical pentru Sanatate, Federatiei Internationale a Asociatilor Medicilor Catolici(FIAMC), Federatiei Europene a Asociatilor Medicilor Catolici(FEAMC), unor europarlamentari si publcatii internationale. Ne rugam la bunul Dumnezeu ca sa ocroteasca toti credinciosii indiferent de confesiune.
Foarte interesanta diferenta de abordare a Bisericii Ortodoxe privind problema celebrarii mai multor slujbe in aceeasi biserica. In Romania canoanele nu permit, dar in Occident permit. Pt BOR e o adevarata problema diaspora si in general strainatatea.