Conferinţa „Crize şi oportunităţi în secolul 21” la Bucureşti
30.11.2009, Bucureşti (Catholica) - „Crize şi oportunităţi în secolul 21” a fost titlul sub care s-a desfăşurat conferinţa organizată de Confederaţia Caritas România (CCR), Reţeaua Naţională Antisărăcie Includere Socială (RENASIS) – EAPN România şi Academia Teologică Anton Durcovici din Bucureşti în ziua de sâmbătă, 28 noiembrie 2009, la Institutul Teologic Romano-Catolic Sfânta Tereza din Bucureşti, începând cu ora 10, aflăm de pe ARCB.ro. În cadrul cadrul conferinţei au luat cuvântul mai mulţi vorbitori. Astfel, Excelenţa sa IPS Ioan Robu, preşedintele Conferinţei Episcopale Române şi Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti, a vorbit despre căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu în secolul 21.
Pr. Erny Gillen, preşedintele Organizaţiei Caritas Europa şi vicar episcopal în Arhidieceza de Luxembourg, a prezentat Scrisoarea enciclică a Papei Benedict al XVI-lea Caritas in Veritate, ca un agent de schimbare pentru Caritas. Pr. dr. Lucian Farcaş, profesor de teologie morală socială la Institutul Teologic Romano-Catolic Sf. Iosif din Iaşi, a arătat care sunt şansele şi riscurile crizei morale în lumina documentelor ecleziale. Pr. Egidiu Condac, preşedintele Confederaţiei Caritas România şi director la Caritas Iaşi, a demonstrat că prin solidaritate, înţeleasă mai mult ca fraternitate, comunitatea umană devine o constructoare a Împărăţiei lui Dumnezeu.
La sfârşitul cuvântărilor, doamna Cristina Loghin, Preşedintele Reţelei Naţionale Antisărăcie şi Includere Socială şi secretar general al Confederaţiei Caritas România, a ilustrat pe scurt încotro se îndreaptă lupta antisărăcie la nivel european şi global în anul 2010. La conferinţă au fost prezenţi oameni implicaţi în activitatea socială şi caritativă, preoţi, studenţi, oameni simpli care au ascultat cu interes prelegerile invitaţilor şi au pus întrebări la care au primit răspuns.



