Un nou CD: „Să dăruim iubire…!” Volumul 2
30.11.2009, Iaşi (Catholica) - „După succesul CD-ului `Să dăruim iubire…!` Volumul I şi după scurta experienţă misionară pe care am trăit-o în vara acestui an în Maikona, am înţeles că proiectul nostru nu se poate opri aici. Ne-am întors acasă cu dorinţa în suflet de a-i ajuta, în continuare, pe prietenii noştri din deşertul Chalbi”, a declarat Francesca Giurgilă, una dintre tinerele care interpretează melodiile de pe acest CD, aflăm de pe Ercis.ro. Cealaltă tânără, Maria Luisa Andrici, a declarat la rândul ei: „De aceea, pentru Crăciun am înregistrat un nou CD, `Să dăruim iubire…!` Volumul II, cu melodii în limbile română, italiană, swahili şi borana. Cu fondurile strânse din vânzarea acestui CD, dorim să se construiască o grădiniţă şi o şcoală pentru copiii nomazi din Toricha, deşertul Chalbi. Cu ajutorul celor care au o inimă nobilă vom reuşi… să dăruim iubire”.
Francesca şi Maria Luisa mulţumesc tuturor celor care au cumpărat primul CD-ul, contribuind astfel la împlinirea visului lor de a ajuta copiii din Maikona (Kenya), şi sunt încrezătoare în generozitatea şi solidaritatea tuturor cu proiectul susţinut de ele pentru copiii din Africa. „Să dăruim iubire…!” Volumul II este un CD care conţine colinde în cele patru limbi amintite. Dintre cele 12 piese interpretate cu participarea corului „Îngeraşii” al Catedralei romano-catolice din Iaşi, patru piese sunt cu muzică şi text în limbile swahili şi borana, fiind compuse în Africa. Preţul unui CD este de 20 de lei, oferta putând fi mai generoasă, ţinând cont de necesitatea ajutorării copiilor din Kenya. Acest CD poate fi procurat prin comandă de la Librăria Presa Bună.


Am cumparat si eu cd cu colinde, si suna foarte bine!
Felicitari fetelor pentru gestul vostru!
Salutari de la Pascani alor vostri.
Craciun Fericit!