Migranţii şi refugiaţii minori sunt mai vulnerabili
15.01.2010, Vatican (Catholica) - Duminică, 17 ianuarie 2010, va fi celebrată a 96-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, cu tema „Migranţii şi refugiaţii minori”. În mesajul său această ocazie, publicat pe 16 octombrie, Papa Benedict al XVI-lea aminteşte că emigraţia a fost o experienţă trăită şi de Isus, când, copil fiind, a trebui să se refugieze în Egipt. Astăzi, în pofida celor prevăzute de Convenţia Drepturilor Copilului – aminteşte Papa – mulţi minori sunt lăsaţi în părăsire şi, în diferite moduri, sunt în pericol de exploatare. Este necesar, continuă Pontiful, ca migranţilor minori să le fie rezervată atenţia justă pentru favorizarea dezvoltării lor fizice, culturale, spirituale şi morale.
Despre temele mesajului Papei, Radio Vatican oferă comentariul Arhiepiscopului Agostino Marchetto, secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor: „Sfântul Părinte aminteşte că cei mici, copiii, `sunt mai vulnerabili pentru că sunt mai puţin capabili să-şi facă auzit glasul` (Insegnamenti XIII, 2, 1990, pag. 672). Menţionează apoi faptul că minorii se bucură de `drepturile fundamentale ale persoanei la fel ca adultul`, dar din păcate acest lucru nu se întâmplă. Trebuie protejat cel mai bun interes al minorului, cum de altfel se afirmă în Convenţia Drepturilor Copilului (cf. art. 3). Apoi, din punctul de vedere mai specific creştin, este mereu actual avertismentul lui Cristos care la judecata finală va considera făcut Lui însuşi ceea ce s-a făcut sau s-a negat `chiar şi unuia dintre aceştia mai mici` (cf. Matei 25,40.45), şi – în acest sens – este greu de găsit cineva mai `mic` decât migranţii şi refugiaţii minori”. Cauzele care îi fac astăzi pe minori să îşi părăsească propria patrie „sunt asemănătoare cu cele ale adulţilor. Există motive care îi fac să fugă de războaie, violenţe, persecuţii etnice şi religioase, dar sunt şi alte motive care, deşi nu pun imediat în pericol viaţa fizică, nu lasă oricum perspective pentru o viaţă demnă pentru sine şi pentru cei dragi, sau pentru un viitor mai bun în propria ţară. Pe lângă acestea, există cauze specifice pentru minori. De exemplu, când este dificil a ajunge într-o ţară de destinaţie dorită, un minor se poate gândi să încerce să emigreze fără acte. Un minor neînsoţit, de fapt, nu poate fi repatriat. În aceste cazuri el reprezintă speranţa, uneori pentru toată familia sa, care poate de-a dreptul să-l fi încurajat să îşi părăsească propria ţară”.
„Toate dificultăţile pe care le întâmpină persoanele adulte care şi-au părăsit patria şi se găsesc într-o ţară străină, cu limbă, uzanţe, hrană, climă şi de asemenea culturi şi religie diferite, sunt trăite şi de minori. Totuşi există dificultăţi specifice. Cine, de pildă, imigrează în mod iregular, pentru a ajuta poate familia, simte povara psihologică de a nu da greş în această iniţiativă. De aceea, este gata să îndure injustiţii, violenţe şi maltratări, doar ca să obţină permisul de şedere sau poate o formare şcolară superioară, încât să fie productiv şi să trimită apoi ajutor financiar acasă. Cine imigrează cu familia se află în situaţia de a trebuie să trăiască şi să crească „între două culturi”, cum se spune: între cea a părinţilor şi cultura ţării de primire. În aceste cazuri integrarea este deosebit de delicată şi dificilă. Aici trebuie să existe o însoţire plină de răbdare, atentă şi competentă”.
În Mesajul său pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului, aminteşte Arhiepiscopului Marchetto, Papa Benedict al XVI-lea „exprimă recunoştinţă pentru ceea ce se face cu mare generozitate în domeniul migranţilor şi îi invită pe toţi creştinii să îşi dea seama de provocarea socială şi pastorală pe care o pune condiţia minorilor migranţi şi refugiaţi. Răsună în inima noastră cuvintele lui Isus: `Am fost străin şi voi m-aţi primit` (Matei 25,35), precum şi marea poruncă pe care el ne-a lăsat-o: a-l iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată mintea, dar în unire cu iubirea faţă de aproapele (cf. Matei 22,37-39). Acest lucru ne face să considerăm că orice intervenţie concretă a noastră trebuie să se hrănească înainte de toate din credinţa în acţiunea harului şi a providenţei divine. În felul acesta şi primirea şi solidaritatea faţă de cel străin, în special dacă e vorba de copii, devine vestire a evangheliei solidarităţii. Biserica o proclamă atunci când îşi deschide braţele şi lucrează ca să fie respectate drepturilor migranţilor şi refugiaţilor, stimulându-i pe responsabilii naţiunilor, ai organismelor şi ai instituţiilor internaţionale, să promoveze iniţiative adecvate pentru sprijinirea lor”.
