Bilanţul pe 2009 al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla
19.01.2010, Cluj (Catholica) - La fiecare început de an, reprezentanţii Episcopiei de Cluj-Gherla invită preoţii şi credincioşii la o întâlnire de prezentare a activităţii din anul ce s-a încheiat, prilej pentru concluzii şi observaţii privind viaţa Eparhiei, precum şi pentru raportarea la rezultatele înregistrate în anii precedenţi. Bilanţul anului trecut s-a făcut vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul întâlnirii din Aula „Cardinal Iuliu Hossu” a Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu, aflăm de pe BRU.ro. Au participat PS Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, Mons. Mihai Todea, Vicar general, membrii Consiliului Pastoral, preoţi şi credincioşi ai Eparhiei.
În prima parte a întâlnirii, părintele Vicar general a prezentat activităţile pastorale, programele social-caritative, cultural-recreative, precum şi câteva aspecte economice-administrative, iar în final a subliniat câteva evenimente semnificative organizate în cadrul Eparhiei. În primul rând, cu ocazia Anului Paulin încheiat în luna iunie a anului 2009, PS Florentin şi consilierii eparhiali au vizitat toate parohiile de pe teritoriul Eparhiei care au hramul Sfinţilor Petru şi Pavel, acordând şi indulgenţele prevăzute pentru aceste ocazii. De asemenea, în cadrul Anului Preoţii început în luna iunie 2009, preoţii Eparhiei au participat la exerciţii spirituale naţionale care s-au desfăşurat în diferite Dieceze sau Eparhii ale ţării noastre. Tot cu această ocazie, Casa de Editură „Viaţa Creştină” a editat două cărţi pentru preoţi: „Ţine aprins darul” şi „Isus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi”.
În cadrul Departamentului pentru Tineret, în anul 2009 au avut loc mai multe activităţi, între care organizarea unui curs de formare pentru animatori, Întâlnirea Copiilor la Sângeorz-Băi, Întâlnirea Tinerilor la Ileanda, apoi tinerii au participat la diferite întâlniri naţionale şi internaţionale, în primul rând la Întâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici desfăşurată la Baia-Mare. S-a mai subliniat participarea tinerilor din ASTRU – Cluj la o activitate formativă şi pastoral-misionară în Kenia, la misiunea română de acolo susţinută de Arhidieceza Romano-Catolică de Iaşi. În anul 2009, după o renovare generală, a fost binecuvântată biserica din Cojocna, a avut loc sfinţirea după renovare a bisericii din Chinteni, sfinţirea altarului şi iconostasului în parohia Valea Secerului, sfinţirea pietrei de temelie a viitoarei biserici parohiale din cartierul Someşeni, sfinţirea iconostasului – identic cu iconostasul bisericii din Nicula – la biserica parohiei Floreşti şi binecuvântarea bisericii din Bistriţa.
În sectorul social-caritativ, a avut loc deschiderea Centrului caritativ-educativ „Iubire şi Adevăr” în cadrul Policlinicii fără plată Familia Sfântă. De asemenea, au fost înfiinţate filiale noi ale Asociaţiei Caritas-Cluj în localităţile Dej, Borşa şi Gherla. S-a amintit continuarea lucrărilor de construcţie şi amenajare ale diferitelor clădiri ale Caritasului Eparhial: casele sociale din Chinteni, Poliambulatorul din cartierul Andrei Mureşanu din Cluj şi Centrul Social de pe str. Moţilor nr. 32 din Cluj. Între aspectele economice s-a amintit preocuparea pentru obţinerea de fonduri pentru salarizarea preoţilor, şi de asemenea continuarea lucrărilor de renovare la Catedrala Schimbarea la Faţă şi renovarea faţadei şi a acoperişului la clădirile Episcopiei de pe str. Moţilor 24 şi 26. Tot în anul 2009, s-a demarat realizarea proiectului Catedralei din Piaţa Cipariu şi s-a obţinut autorizaţia de construcţie pentru noua soluţie arhitecturală.
Au fost amintite şi vizitele Cardinalului Zenon Grocholewski, prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, şi a Nunţiului apostolic în România şi Republica Moldova, Mons. Francisco-Javier Lozano; organizarea, la Cluj-Napoca, a Conferinţei de primăvară a Episcopilor Catolici, vizita în Eparhie a consulului Italiei, a ambasadorului Austriei, a primarului municipiului Cluj-Napoca, dl. Sorin Apostu, a prefectului judeţului Cluj şi a altor oficialităţi, între care primarul capitalei, dl. Sorin Oprescu şi a unor reprezentanţi ai Ambasadei Americane. A fost evocat, ca realizare importantă, momentul sfinţirii şi inaugurării Aulei de conferinţe „Cardinal Iuliu Hossu”. În continuare s-a făcut o prezentate în imagini a structurilor Eparhiei de Cluj-Gherla în anul precedent, cu aspecte ale activităţilor desfăşurate, după care invitaţii au pus întrebări şi au făcut unele propuneri concrete.
După aceste momente a luat cuvântul PS Florentin, care a subliniat câteva probleme datorate crizei economice ce se resimte şi în viaţa Bisericii, iar între aspectele pozitive s-au amintit activităţi pastorale mai importante, pelerinajele făcute în cadrul Eparhiei, buna funcţionare a Departamentului de Tineret, a Casei de Editură „Viaţa Creştină” şi a Librăriei din Piaţa Cipariu, precum şi finalizarea unor renovări de edificii, mai cu seamă finalizarea renovării exterioare a Catedralei. Preasfinţia Sa a vorbit şi despre posibilitatea înfiinţării unei Şcoli primare confesionale, care să facă legătura între activitatea depusă de Surorile Baziliene la Grădiniţa Sf. Ana, care a împlinit 10 ani de activitate, şi Liceul Teologic „Inocenţie Micu”.


