SRUC 2010: prima zi la Iaşi
19.01.2010, Iaşi (Catholica) - Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a început, luni, 18 ianuarie 2010, la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, aflăm de pe Ercis.ro. La celebrarea prezidată de PS Aurel Percă, Episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, au participat un mare număr de preoţi, profesori în cadrul seminarului şi preoţi oaspeţi, seminarişti, persoane consacrate şi credincioşi catolici şi ortodocşi, care au venit în capela seminarului ca să se roage pentru unitatea tuturor creştinilor. A fost prezent şi un distins oaspete, Mons. Carlo Stancari, din Prato (Italia), un animator al mişcării ecumenice.
În deschiderea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, PS Aurel a precizat că cei prezenţi la aceste momente de rugăciune răspund afirmativ la dorinţa Mântuitorului: „Ca toţi să fie una… pentru ca lumea să creadă!” (In 17,21). Toţi creştinii sunt chemaţi să-şi intensifice rugăciunile şi prin mărturia vieţii, prin mărturia credinţei în învierea lui Cristos, după exemplul ucenicilor lui Isus, să contribuie la unirea tuturor creştinilor, a tuturor celor care cred în Cristos, a tuturor acelora care-l au pe Dumnezeu Tată în ceruri. PS Aurel a subliniat faptul că ucenicii lui Isus au dus vestea Evangheliei până la marginile pământului. Biserica s-a născut misionară, iar fiecare creştin este un evanghelizator, un misionar prin vocaţie, fiind chemat să vestească cu certitudine că nu există mântuire decât în numele lui Isus Cristos.
Episcopul a amintit faptul că în anul 1910, la Edinburgh, în Scoţia, s-au adunat aproximativ 1200 de persoane, reprezentanţi ai societăţilor misionare protestante şi anglicane. A fost un eveniment istoric, iar anul acesta se împlinesc 100 de ani. A început să se vorbească despre colaborarea în misiune, despre apropierea creştinilor, despre valorile care îi adună pe toţi creştinii împreună. Întâlnirea de la Edinburgh nu a avut un caracter de decizie, dar reprezintă începutul unui drum care după câteva decenii a dus la naşterea mişcării ecumenice. Creştinii nu pot să-l laude pe unicul Dumnezeu şi să proclame învierea unicului Mântuitor, trăind mai departe divizaţi, a mai susţinut prelatul. Acest lucru constituie o contra-mărturie pentru lume şi este un grav scandal. Unitatea creştinilor trebuie să fie pusă în serviciul evanghelizării. Dacă creştinii sunt martorii vieţii noi, divizaţi nu pot duce vestea despre o singură turmă şi un singur păstor, care vrea să-i conducă la ape liniştite pe toţi. Isus cel înviat să însufleţească în toţi creştinii această dorinţă de viaţă nouă şi să-i unească pe toţi prin mărturisirea aceluiaşi adevăr.



