Fericitul Josep Samso Elias, preot şi martir spaniol
23.01.2010, Roma (Catholica) - Martirul creştin, asemenea lui Isus Cristos, nu urăşte şi nu ucide, ci iubeşte şi iartă. Martirul creştin este un mărturisitor al vieţii şi nu al morţii, a afirmat sâmbătă, 23 ianuarie 2010, dimineaţă, la Mataro, în Spania, Arhiepiscopul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în timpul slujbei de beatificare a lui Josep Samso Elias, preot şi martir. Născut în 1887, pr. Josep a fost numit rector al parohiei de Mataro în 1923. Treisprezece ani mai târziu, într-o Spanie sfâşiată de războiul civil, preotul a fost arestat pentru că făcea parte din cler şi a rămas în închisoare timp de o lună, apoi a fost împuşcat, dar a murit iertându-şi asasinii.
Pr. Ramon Julia Sauri, postulatorul cauzei de beatificare, a vorbit pentru Radio Vatican despre noul fericit, care „reprezintă un model de preot actual: un preot aşa cum a cerut Papa în Anul Preoţiei, dedicat total lui Dumnezeu şi oamenilor. A ştiut să se identifice în Isus şi, asemenea lui Isus, a ştiut să se dedice oamenilor”. Figura Fericitului Josep a fost comparată cu cea a Parohului de Ars, Ioan Maria Vianney. Pr. Ramon Julia Sauri a explicat ce au în comun aceştia: „Amândoi au fost parohi care s-au străduit să îşi iubească credincioşii pentru a le dărui iubirea lui Dumnezeu, pentru a-l apropia pe Dumnezeu de oameni şi face astfel ca oamenii să se apropie de milostivirea lui Dumnezeu. Amândoi s-au dedicat complet muncii pastorale – la spovadă, îndrumare spirituală, slujirea bolnavilor, a săracilor, şi în felul acesta au dus iubirea lui Dumnezeu oamenilor”.
În anii 1930, o perioadă dificilă pentru Spania sfâşiată de războiul civil, Fericitul Josep Samso Elias a reuşit să se menţină deasupra conflictelor politice. „Tocmai datorită acestei iubiri, acestei prezenţe a lui Dumnezeu, rugăciunii pe care o trăia profund, a simţit această pace interioară. Toţi martorii care au fost în închisoare cu el – laici şi alţi câţiva preoţi – au văzut seninătatea acestei persoane care până în ultima clipă a mers cu această pace în căutarea Domnului, care îi aducea darul martirajului. A iertat – şi acesta este un lucru pe care o persoană care nu trăieşte prezenţa lui Dumnezeu nu îl poate face: să îl ierţi pe cel care te ucide. Este atât de dificil!… Şi el a făcut-o. A spus: `Apropiaţi-vă, căci vreau să vă îmbrăţişez pe toţi, înainte de a muri!`”.
Potrivit Episcopilor timpului, Fericitul Josep era cel mai bun catehet al Diecezei; figura sa ne învaţă deci importanţa catehezei. „Această slujire a catehezei, a vestirii Evangheliei celor mici, celor mari, tinerilor şi adulţilor, el a trăit-o din primul moment în care s-a aflat în parohie. Şi-a dedicat toată viaţa acestei slujiri, a scris un `Ghid pentru cateheţi şi directori de cateheză`. L-a scris în 1936, dar până în 1940 nu a fost publicat. Este într-adevăr o carte care, cum spun unii dintre Episcopi, a anticipat ideile Conciliului Vatican II, deoarece a bazat cateheza sa pe Biblie, pe liturgie şi pe viaţa poporului, pe exemple din viaţa zilnică. El spunea: `Catehetul trebuie să fie ca şi părinţii: trebuie să îi iubească pe copii pentru a-i putea educa în credinţă`. Dacă cineva nu ştie să îi iubească pe copii cu acea dragoste pe care o au părinţii, e mai bine să nu se ocupe de cateheză, deoarece va preda cultură religioasă, dar nu va transmite iubirea pe care ne-o învaţă credinţa”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
