LC: Ce ne-a adus 2009? Ce ne va aduce 2010? (1)
25.01.2010, SUA (Catholica) - Primul articol din primul număr pe acest an al revistei electronice Lumea Catholica ne oferă o analiză semnată de Phil Lawler, editorul agenţiei CWNews, asupra anului 2009. Mai exact analistul catolic american a ales cinci ştiri pe care le-a considerat cele mai triste din anul trecut, apoi cinci ştiri considerate cele mai bune, iar la final s-a aventurat să presupună care ar putea fi cele mai importante cinci ştiri din 2010.
Cea mai tristă ştire pe 2009 priveşte, în opinia lui Lawler, scandalul care a măcinat şi macină Irlanda, pornind de la o Dieceză dar cu posibilitatea extinderii la nivelul întregii ţări. „A început cu un raport firav despre abuzuri împotriva copiilor din instituţiile ecleziale, de-a lungul secolului XX; a prins amploare cu raportul care denunţa modul ierarhiei din Dublin de a răspunde la abuzurile sexuale. În final, nu mai puţin de patru Episcopi şi-au dat demisia după dezvăluiri succesive. […] Rapoartele au zguduit deja credinţa a numeroşi catolici irlandezi, şi din păcate nu sunt semne că aceste dezvăluiri neplăcute se vor încheia curând.” Pe locul doi se află „rebeliunea clerului austriac”, care a protestat anul trecut la o numire de Episcop făcută de Papa Benedict. Episcopul numit, conservator ca orientare, a fost criticat nu doar de preoţii Diecezei pe care ar fi trebuit să o preia, ci şi de Episcopii austrieci. În final Papa şi-a retras numirea şi s-a întâlnit în toamna trecută cu prelaţii pentru a lămuri acest incident.
Pe următoarele locuri sunt scandaluri provocate de anumiţi clerici: Episcopul Richard Williamson, din Societatea tradiţionalistă Sfântul Pius al X-lea, care, chiar după ce Papa a ridicat excomunicarea Episcopilor lefebvrişti, a devenit centrul unui scandal extraordinar după ce i-au fost redifuzate declaraţiile despre Holocaust. Pr. Marcial Maciel, cunoscutul fondator al Legionarilor lui Cristos, a oferit noi surprize anul trecut – Vaticanul îi ceruse să îşi petreacă restul vieţii în izolare, dar abia primăvara anului trecut a scos la iveală de ce: a avut o amantă şi cu ea un copil. O lovitură grea pentru legionari, care cu greu mai pot privi cu încredere spre conducere. În fine, pe locul cinci din topul celor mai triste ştiri se află Episcopul Raymond Lahey cu scandalul provocat după ce pe laptopul său au fost descoperite materiale pornografice cu minori. Prelatul a demisionat a doua zi după pornirea procesului împotriva sa.
