A-l găsi pe Dumnezeu în migranţi şi străini
27.01.2010, Santa Clara (Catholica) - În luna ianuarie, în care a fost celebrată Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului, revista Lumea Catholica ne propune un interviu cu sora Marilyn Lacey, din Congregaţia Surorilor Milostivirii, care conduce organizaţia nonprofit Mercy Beyond Borders (Milostivire dincolo de Graniţe), ce se ocupă de femei şi fete deportate în sudul Sudanului, pentru a uşura sărăcia lor extremă. Sora Lacey a împărtăşit pentru ZENIT experienţa ei de 30 de ani cu migranţii şi refugiaţii. Interviul integral poate fi citit pe Lumea.Catholica.ro.
– Adesea imigraţia este descrisă în termeni de numere, dar cum arată chipul imigrantului individual? Care sunt obişnuitele lui speranţe şi temeri, dificultăţi şi nevoi?
– Este foarte natural să ne gândim la migranţi ca la „alţii”, oarecum foarte diferiţi de noi. În legislaţia imigraţiei, termenul tehnic folosit pentru ei este „străini”. Acest lucru întăreşte tendinţa noastră de a ne teme de migranţi, deoarece considerăm în general greu să avem încredere în persoane pe care le percepem a fi diferite de noi. În realitate, migranţii sunt fiinţe umane cu familii de îngrijit, copii de protejat, vise de urmat. Nevoile lor de bază sunt acelea de a fi bine primiţi şi de a găsi adăpost, de a găsi de lucru şi de a-şi face prieteni. Ca Biserică avem o obligaţie serioasă – care de fapt este o minunată invitaţie – să fim locul în care îşi pot împlini aceste nevoi […].
– În acest an, Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului are în centrul atenţiei copiii. Puteţi descrie viaţa unui copil migrant obişnuit?
– Marea parte a activităţii desfăşurate de mine a fost cu refugiaţi. Copiii din familii refugiate nu duc ceea ce noi am considera o viaţă normală. Şi-au părăsit locuinţele; au experimentat drumuri lungi, dificile. Mulţi dintre membrii familiilor lor s-au pierdut sau au murit. Mulţi dintre copii au asistat direct la atrocităţi; unii au fost ei înşişi copii-soldaţi, forţaţi să se angajeze în acte violente. Au petrecut ani de zile în existenţa artificială a lagărelor de refugiaţi unde educaţia primită a fost sporadică, în cel mai bun caz, şi alimentaţia lor sărăcăcioasă. Ei simt că lumea este un loc periculos. Şi cu toate acestea sunt extraordinar de puternici. Dacă li se oferă un loc sigur şi prezenţa unor adulţi iubitori, care să îi susţină, pot înflori […].
– Mulţi oameni simt compasiune faţă de imigranţi, dar spun că nu au nimic în plus să le dea. Ce poate un cetăţean obişnuit să dea unui imigrant?
– Nu te costă nimic (în afară de puţin curaj) să îi primeşti cu căldură pe migranţi. Nu te costă nimic să recunoşti că mai există întotdeauna puţin „loc la han”. În timp ce poate fi riscant să deschizi uşa casei unui individ străin, un efort de grup face mai uşor acest lucru. Comunităţile de credinţă pot fi importante puncte de plecare pentru primirea străinilor. Cât despre a nu avea „nimic în plus”, sunt destul de sigură că toţi avem multe de împărtăşit, şi că adevărata bucurie ne va ocoli până când nu vom începe să facem acest lucru. Aşa cum a spus un sfânt: „Perechea în plus de pantofi din dulapul tău aparţine săracilor”. Când trăim acest fel de deschidere şi împărtăşire, binecuvântările vin din belşug!
– Este corect să spunem că a pune accentul pe toleranţa pentru diversitatea culturală este răspunsul pentru a-i face pe imigranţi să se simtă mai bine primiţi, sau aţi descoperit altceva util în deschiderea inimilor faţă de oamenii de rase diferite?
– Toleranţa faţă de diversitate este cu siguranţă un prim pas, dar sper că putem trece dincolo de a tolera diferenţele dintre noi la a celebra felul în care ele pot să ne îmbogăţească pe noi toţi. Am lucrat cu refugiaţi şi migranţi din peste 50 de ţări şi mă consider a fi unul dintre cei mai fericiţi oameni de pe planetă – pentru a fi fost făcută părtaşă la atât de multe viziuni diferite asupra lumii, atât de multe perspective diferite asupra lui Dumnezeu, atât de multe modalităţi de a depăşi dificultăţile şi de a trăi cu curaj. Mă rog ca toţi să poată risca să primească un străin şi să descopere, spre surprinderea lor, că Dumnezeu însuşi aşteaptă în ei să fie primit!
