Public, fără să fi trebuit: un text despre primatul papal
27.01.2010, Vatican (Catholica) - Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor deplânge faptul că un document despre primatul papal, care actualmente este studiat de comisia mixtă catolico-ortodoxă, a ajuns pe mâinile presei. Textul cu pricina a apărut luni pe blogul italian www.Chiesa. Nota dicasterului susţine că „este un proiect de text constând într-o listă de teme care să fie studiate şi examinate în profunzime, proiect care a fost foarte puţin discutat de comisia amintită”.
Documentul a fost prezentat spre studiu la cea mai recentă întâlnire a Comisiei Mixte Internaţionale de Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, care a avut loc în luna octombrie a anului trecut, în Paphos, Cipru. În timpul întâlnirii, se spune în comunicatul Consiliului Pontifical, „s-a stabilit în mod expres ca textul să nu fie făcut public până când nu a fost a fost analizat în totalitate de comisie. Nu există încă un acord asupra documentului şi de aceea textul publicat nu are vreo autoritate sau vreun statut oficial.” Documentul analizează rolul Episcopului Romei în primul mileniu de creştinism, precum şi factorii teologici şi istorici legaţi de primatul Succesorului lui Petru.

Nu este prima oară când presa, în goană după senzaţional, lansează informaţii incomplete. Tema este foarte sensibilă. Se ştie că această problemă, a fost şi este un punct nevralgic în relaţia dintre Biserica ortodoxă şi cea Catolică. Mai multă prudenţă în relaţiile cu presa şi o reşcolarizare a acesteia nu dăunează nimănui.
Cu respect,
AMOS