Premierul libanez la Papa
21.02.2010, Vatican (Catholica) - Libanul este un „mesaj” pentru Orientul Mijlociu şi pentru întreaga lume, care spune că diferitele comunităţi religioase pot să convieţuiască în pace. Afirmaţia a fost făcută sâmbătă, când premierul Libanului l-a vizitat în Vatican pe Papa Benedict. Sa`ad al-Din al-Hariri, cu soţia, s-au întâlnit apoi cu Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat, şi cu Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relaţiile cu statele. Hariri este fiul lui Rafic al-Hariri, premierul libanez asasinat acum cinci ani, la câteva luni după ce şi-a părăsit funcţia.
În comunicatul Sfântului Scaun se afirmă că discuţiile dintre Pontif şi primul ministru „au avut loc într-o atmosferă de mare cordialitate”. Se mai spune că „atenţia s-a îndreptat asupra situaţiei din Liban, exprimându-se speranţa că această ţară, prin convieţuirea exemplară dintre diferitele comunităţi religioase ce o compun, va continua să fie un `mesaj` pentru regiunea Orientului Mijlociu şi pentru toată lumea”. Cei doi lideri au vorbit despre nevoia găsirii unei „soluţii juste şi globale” la conflictele din Orientul Mijlociu, subliniindu-se „importanţa dialogului intercultural şi interreligios pentru promovarea păcii şi dreptăţii”.
„În acest context”, se spune în comunicat, „s-a amintit de apropiata Adunare Specială a Sinodului Episcopilor pentru Orientul Mijlociu”, ce se va desfăşura în Vatican în luna octombrie. Hariri şi Sfântul Părinte au vorbit şi despre prezenţa creştină din Liban. „A fost exprimată aprecierea pentru contribuţia pe care o aduce Biserica Catolică pentru binele societăţii, în special prin instituţiile ei de învăţământ, medicale şi asistenţă caritabilă”, mai citim în acelaşi text.