„Omul miracolelor” din Montreal va fi canonizat
23.02.2010, Ottawa (Catholica) - Episcopii din Canada au primit cu mare bucurie vestea canonizării Fericitului Andre Bessette – cunoscut ca „omul miracolelor din Montreal”. Episcopul Pierre Morissette de Saint-Jerôme, preşedintele Conferinţei Episcopale Canadiene, a publicat la sfârşitul săptămânii trecute o declaraţie după ce Papa Benedict a anunţat că fr. Andre Bessette (1845-1937), călugăr din Congregaţia Sfintei Cruci, va fi canonizat la 17 octombrie.
„Fratele Andre şi-a trăit viaţa cu mare umilinţă. Călăuzit de o profundă credinţă şi devoţiune faţă de Sf. Iosif, el şi-a dedicat viaţa rugăciunii, slujirii săracilor, primirii străinilor, vindecării bolnavilor şi alinării durerilor celor suferinzi”, scrie Episcopul. „Până astăzi, amintirea sa rămâne o mărturie importantă de credinţă şi iubire pentru toţi canadienii. Canonizarea fr. Andre ne rugăm să fie un moment de bucurie în întreaga noastră ţară. Fie ca moştenirea sa să ne amintească ce putem realiza fiecare dintre noi cu credinţă şi iubire.” Este primul membru al Congregaţiei Sfintei Cruci ce va fi canonizat. Ordinul de preoţi şi călugări, fondat în Franţa de fer. Basil Moreau în 1832, este cunoscut în SUA în special datorită rolului avut în fondarea Universităţii Notre Dame.
Pr. Hugh Cleary, superior general al Congregaţiei Sfintei Cruci, a afirmat: „Ce har pentru familia noastră călugărească să aibă între membrii ei un astfel de model de viaţă creştină oferit lumii, o adevărată inspiraţie. Este o veste extraordinar de bună!” Alfred Bessette s-a născut în 1845 în Saint-Gregoire d`Iberville, lângă Montreal, alăturându-se Congregaţiei Sfintei Cruci în 1874. A muncit ca portar şi bărbier la o şcoală din Montreal, unde şi-a câştigat reputaţia de vindecător şi făcător de minuni. „Biografii lui Bessette amintesc episoade cu reumatici paralizaţi pe care i-a vindecat, copii loviţi de febră însănătoşiţi brusc, adesea ajutându-se de `uleiul Sf. Iosif`, cu care Bessette ungea rănile bolnavilor şi apoi îl ardea sub statuia sfântului”, aminteşte pr. Obermiller. „Înrădăcinat în devoţiunea sa pentru Sf. Iosif şi motivat de compasiune, fr. Andre şi-a dedicat viaţa mângâierii celor nevoiaşi.”
Papa Ioan Paul al II-lea l-a descris pe fr. Andrei ca pe „un om al rugăciunii şi un prieten al săracilor, un om cu adevărat extraordinar”. A murit în 1937, la vârsta de 91 de ani. Este îngropat în Oratoriul Sf. Iosif din Montreal, pe care l-a fondat în 1904. A fost declarat venerabil în 1978 şi beatificat în 1982. Fr. Andre va fi canonizat alături de maica australiancă Mary MacKillop, fondatoarea Congregaţiei Surorilor Sf. Iosif; de Stanislaw Soltys, preot polonez din secolul XV; de călugăriţele italience Giulia Salzano şi Battista Varano; şi de călugăriţa hispanică Candida Maria de Jesus Cipitria y Barriola.
