Statistici privind Biserica Catolică din Malta
23.02.2010, Vatican (Catholica) - Cu ocazia viitoarei vizite a Papei Benedict al XVI-lea în Malta (programată pentru 17-18 aprilie a.c.), pentru a marca 1950 de ani de când Sfântul Paul a ajuns pe această insulă în urma unui naufragiu, Vaticanul a făcut publice statisticile legate de Biserica Catolică din această ţară. Informaţiile, valabile pentru data de 31 decembrie 2008, sunt furnizate de Biroul Central pentru Statistici al Bisericii.
Malta, care are capitala la Valletta, are o populaţie de 443.000 de locuitori, dintre care 418.000 (adică 94,4%) sunt catolici. Există două circumscripţii ecleziale şi 85 de parohii. Acum Biserica din Malta numără 9 Episcopi, 853 de preoţi, 1.143 persoane consacrate, 43 de laici din institute seculare şi 1.231 de cateheţi. Sunt 269 de elevi la licee teologice şi 91 de seminarişti ce se pregătesc pentru preoţie. În cele 80 de instituţii catolice de învăţământ – de la grădiniţe la universităţi – sunt înscrişi 17.786 de copii şi tineri.
Biserica mai are şi alte instituţii, unele conduse de preoţi sau călugări, precum 24 de azile, 26 de orfelinate, 9 centre de consiliere familială sau pro-life, 24 de centre pentru educare şi reabilitare socială, şi 4 instituţii de alt gen.
