Miracolul atribuit Papei Ioan Paul al II-lea e încă în studiu
12.03.2010, Paris (Catholica) - Boala unei călugăriţe din Franţa, a cărei vindecare este studiată ca posibil miracol mijlocit de Papa Ioan Paul al II-lea, nu a recidivat, contrar unor articole din presă. Afirmaţia se regăseşte într-un comunicat semnat de pr. Luc Marie Lalanne, cancelar al Arhiepiscopului de Aix-Arles, Franţa, text apărut miercuri pe situl Conferinţei Episcopale Franceze.
Câteva publicaţii au afirmat că sora în cauză, Marie Simon Pierre, vindecată de boala Parkinson, ar suferi din nou din aceeaşi cauză. Drept urmare, spun respectivele ziare, „vindecarea” ar fi fost falsă. Comunicatul părintelui Lalanne afirmă că aceste articole greşesc, şi că presupusul miracol este acum studiat de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor. „În numele Congregaţiei Micilor Surori ale Maternităţii Catolice şi al Arhiepiscopiei de Aix-en-Provence, resping categoric aceste zvonuri. Sr. Marie Simon Pierre continuă să fie în acest moment sănătoasă.” Cei care lucrează la Paris, alături de călugăriţa de 48 de ani, afirmă de asemenea că este sănătoasă.
Comunicatul cancelarului continuă: „Aşa după cum biroul de presă al Vaticanului a susţinut recent, procesul în faza romană despre acest posibil miracol este încă în faza iniţială şi continuă parcursul firesc, cu seriozitatea şi precizia cerută de investigaţiile pentru recunoaşterea unui miracol.” Amintim că vindecarea sr. Pierre, eveniment ce a avut în iunie 2005, a fost investigat de Arhidieceza de Aix-Arles începând din 2007. Papa Benedict al XVI-lea a permis pentru predecesorul său să nu se aştepte cei cinci ani ceruţi în mod normal de la moartea cuiva până la momentul când se permite deschiderea cauzei de beatificare. Dar în rest procesul merge după aceleaşi norme ca celelalte procese. Astfel e nevoie de recunoaşterea unei vindecări care să fie inexplicabilă pentru o comisie de medici, fiind apoi recunoscută ca miracol de către o echipă de teologi.
Mons. Slawomir Oder, postulatorul cauzei de beatificare a lui Karol Wojtyla, a explicat la 27 martie 2007 că a fost ales cazul sr. Pierre (din cele existente în acel moment) din două motive: a fost vindecată de chiar boala de care suferea Pontiful polonez, iar după vindecare călugăriţa a continuat să îşi dedice viaţa „bătăliei pentru demnitatea vieţii”, atât de importantă pentru defunctul Pontif.
